Românii contribuie la prosperitatea Germaniei, nu o jefuiesc. Replica liberală

Reacții politice după acuzațiile lui Alice Weidel la adresa românilor din Germania

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, și deputatul PNL Robert Sighiartău au reacționat față de declarațiile lideri AfD, Alice Weidel, care a susținut că românii stabiliți în Germania „jefuiesc” sistemul social german. Ambii oficiali au respins generalizările și au subliniat contribuția comunității românești la economia Germaniei.

Deputatul Robert Sighiartău a contestat acuzațiile printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale. „Doamna Alice Weidel, românii nu jefuiesc Germania. Românii muncesc și contribuie la prosperitatea Germaniei!”, a scris acesta. Parlamentarul a amintit că aproape un milion de cetățeni români trăiesc în Germania, iar sute de mii dintre ei lucrează și plătesc taxe și contribuții sociale.

Sighiartău a evidențiat și diversitatea profesională a românilor din Germania. „Sunt medici, ingineri, muncitori, antreprenori și oameni care își cresc copiii prin muncă și sacrificii. Acești oameni nu merită să fie insultați și transformați în ținte politice. Merită respect!”, a transmis deputatul.

Liberalul a precizat că eventualele fraude sociale trebuie investigate și sancționate, dar a criticat atribuirea unei imagini negative întregii comunități românești. „Dacă există fraude sociale, ele trebuie investigate și sancționate. Dar nu aveți dreptul să puneți o etichetă jignitoare pe o întreagă comunitate. Românii din diaspora nu sunt cetățeni europeni de mâna a doua. Iar demnitatea lor nu este negociabilă!”, a adăugat el.

Mircea Abrudean: Naționalitatea nu poate deveni criteriu de discriminare

La rândul său, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a condamnat afirmațiile liderei AfD și a susținut dreptul românilor din Germania de a fi respectați și tratați cu demnitate. „Afirmațiile făcute de lidera AfD la adresa românilor care trăiesc în Germania sunt cel puțin condamnabile și reprezintă o lipsă de respect față de o comunitate de aproape un milion de oameni”, a transmis acesta.

Abrudean a subliniat că eventualele încălcări ale legii trebuie analizate individual, pe baza faptelor și a probelor, iar generalizările nu pot justifica discriminarea. „Aproape un milion de români și-au construit o viață în Germania. Ei fac parte din comunități, susțin economia și contribuie la bunăstarea societății în care trăiesc. Prezența lor nu poate fi redusă la statistici despre cheltuieli sociale și nici judecată prin prisma unor prejudecăți”, a adăugat președintele Senatului.

Declarațiile care au stârnit reacțiile

Reacțiile celor doi oficiali au fost provocate de declarațiile făcute pe 28 octombrie de Alice Weidel, copreședinta partidului Alternativa pentru Germania (AfD), privind românii stabiliți în Germania. „Alocații pentru copii, ajutor social de bază, asistență medicală: tot mai mulți migranți din România ne jefuiesc sistemul social. Numai în Magdeburg, cheltuielile au crescut de 20 de ori, ajungând la trei milioane de euro pe an. Doar cu AfD va exista o schimbare de direcție în politica privind migrația!”, a scris Weidel pe platforma X.

Lidera AfD a distribuit un material despre un documentar realizat de televiziunea publică regională germană MDR, care prezintă situația unor imigranți din România și Bulgaria și posibilele abuzuri în accesarea ajutoarelor sociale. Documentarul examinează inclusiv dificultățile autorităților germane în combaterea fraudelor.