Luca Niculescu: Discuții săptămânale cu Sorin Grindeanu, fără divergențe majore în Executiv
Premierul Luca Niculescu a declarat, într-un interviu televizat, că discută săptămânal cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, și că nu există, în prezent, divergențe majore între membrii Executivului. Întrebat despre frecvența discuțiilor cu președintele social-democraților, acesta a explicat că păstrează legătura cu Grindeanu, fără a avea însă conversații zilnice.
„Vorbim, da, vorbim. Zilnic? Nu, nu vorbim zilnic, dar vorbim, cred că săptămânal vorbim. Și cu miniștrii vorbesc și mai des”, a afirmat prim-ministrul.
Premierul respinge ideea unor conflicte între componenta tehnocrată și cea politică
În ceea ce privește eventualele diferențe de abordare dintre componenta tehnocrată și cea politică a Executivului, Luca Niculescu a respins ideea că ar exista, în acest moment, conflicte care să afecteze activitatea Guvernului. El a sugerat că unele lucruri vehiculate în spațiul public nu se regăsesc în realitatea guvernării.
„Este ceva din ce s-a spus până acum în spațiul public, care nu se regăsește în spațiul de guvernare și pe care credeți că eu ar trebui să corectez? Eu, până acum, din ce am văzut, suntem în acord”, a spus acesta.
Premierul a descris Executivul drept o echipă aflată încă în proces de consolidare, în care discuțiile dintre miniștri contribuie la luarea deciziilor. „Sigur că este o echipă care se coagulează, sigur că discutăm mult, sigur că discuțiile duc la rezultate și la rezultate bune în general. Dar cât timp suntem în cadrul programului de guvernare, și acesta este cazul acum (…) suntem toți pe aceeași corabie și ne îndreptăm către aceeași direcție și direcția să fie una cât mai bună pentru România”, a declarat el.
„Responsabilitatea finală îi revine prim-ministrului”
În timpul interviului, Luca Niculescu a fost întrebat și despre o declarație atribuită lui Ilie Bolojan, potrivit căreia Sorin Grindeanu îi stabilește agenda premierului. Niculescu a evitat să intre într-o dispută politică, dar a insistat asupra modului în care sunt adoptate deciziile în Executiv.
„Sunt chestiuni care țin de dialogul politic între părți, fie că sunt la opoziție sau la guvernare. Ce pot să spun foarte ferm este că deciziile privind guvernul, deciziile pe care le ia guvernul, se iau în ședințele de guvern. Miniștrii vin cu propuneri, cu hotărâri de guvern, cu OUG-uri, dar cel care își asumă responsabilitatea la final este prim-ministru și acela sunt eu”, a subliniat prim-ministrul.
Acesta a susținut că, până în prezent, nu a identificat acțiuni ale membrilor Guvernului care să depășească limitele programului de guvernare. Întrebat dacă ar interveni ferm în eventualitatea apariției unor asemenea situații, Niculescu a refuzat să anticipeze un conflict: „Dacă va fi ceva genul ăsta, vom vedea ce se va întâmpla atunci.”
Angajarea răspunderii, luată în calcul pentru adoptarea rapidă a unor legi
Luca Niculescu a fost întrebat și dacă l-au deranjat solicitările publice ale liderului PSD privind utilizarea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului pentru adoptarea unor măsuri legislative. Acesta a precizat că subiectele respective fuseseră deja discutate în interiorul Executivului, înainte de a ajunge în dezbaterea publică.
„Percepția mea contează prea puțin. (…) Adică să nu credeți că vreodată eu aflu de la televizor ce se întâmplă, este o dezbatere pe care o avusesem”, a spus el.
Niculescu a arătat că angajarea răspunderii poate reprezenta o opțiune pentru adoptarea mai rapidă a unor proiecte legislative. „Pentru că dacă vrem să avansăm repede pe unele dosare, da, și această modalitate democratică de trecerea unor legi poate fi luată în calcul”, a explicat premierul.
Premierul respinge scenariul unei confruntări cu PSD
Întrebat dacă declarațiile publice ale lui Sorin Grindeanu l-au deranjat, Luca Niculescu a afirmat că a observat încercările de a prezenta relația cu liderul PSD drept una tensionată, dar că preferă să se concentreze asupra activității guvernamentale.
„Știu, înțeleg și am văzut în spațiu public aceste încercări de a ne pune în opoziție, în tensiune. Încă o dată, avem multă, multă treabă de făcut”, a declarat acesta.
El a insistat că membrii Executivului au un obiectiv comun, indiferent de apartenența politică. „Cred că toți avem interesul ca acest guvern să reușească, toți cei care suntem în guvern, și măsurăm reușita în baza celor pe care ni le-am propus acolo.”
În final, Niculescu a reiterat că prioritatea sa rămâne adoptarea măsurilor necesare pentru România, nu disputele politice. „Eu sunt obișnuit să mă concentrez pe ce am de făcut. Și să mă uit la alte aspecte ceva mai puțin. Avem atâta treabă de făcut pentru țara asta”, a concluzionat prim-ministrul.