Oana Gheorghiu, primele declarații după propunerea la Sănătate

Oana Gheorghiu, după propunerea pentru Ministerul Sănătății: „Cele mai importante lecții le-am învățat pe holurile spitalelor”

Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății în guvernul condus de Siegfried Mureșan, a transmis sâmbătă seara, pe Facebook, un mesaj în care explică motivele pentru care a acceptat propunerea și lecțiile acumulate în 15 ani de activitate în societatea civilă.

„Cele mai importante lecții despre sistemul de sănătate din România nu le-am învățat din studii, rapoarte sau din programe de guvernare. Le-am învățat pe holurile spitalelor”, a scris Gheorghiu.

Aceasta spune că a cunoscut sistemul sanitar prin intermediul pacienților și al cadrelor medicale. „Le-am învățat de la mamele care dormeau lângă patul copilului lor, ghemuite pe un scaun, căutând cu disperare soluții și rugându-se pentru un miracol. Le-am învățat de la miile de pacienți care așteptau, uneori prea mult, un diagnostic, un tratament și șansa de a se face bine. Le-am învățat de la medicii care rămâneau mult după încheierea programului și de la asistentele care țineau în picioare o secție întreagă, cu doar jumătate din personalul necesar”, a afirmat ea.

Gheorghiu a adăugat că a cunoscut atât oameni care au învins boala, cât și oameni pierduți în fața acesteia și că a simțit frustrarea de a constata că, după atâția ani de democrație, sistemul de sănătate rămâne afectat de probleme grave.

Peste 30 de proiecte pentru spitalele publice

Oana Gheorghiu afirmă că, în cei 15 ani dedicați societății civile, a fost implicată, alături de colegele sale, în peste 30 de proiecte de construire, renovare și dotare a spitalelor publice.

„Împreună cu peste 350.000 de oameni și 8.000 de companii care au donat, am construit un spital de 12.000 de metri pătrați, în care peste 3.500 de copii au fost tratați încă din primul an”, a spus ea.

Gheorghiu mai afirmă că a contribuit la amenajarea unor camere sterile care au triplat capacitatea de transplant a României, la refacerea unor secții de oncologie pediatrică și la construirea unor spitale modulare de terapie intensivă în timpul pandemiei.

„Nu pentru o funcție vremelnică și nici din ambiție personală”

„Acesta este contextul în care am acceptat propunerea de a face parte din cabinetul condus de Siegfried Mureșan. Nu pentru o funcție vremelnică și nici din ambiție personală. Viața mea era, de altfel, mult mai liniștită înainte să intru în politică”, a transmis ea.

Oana Gheorghiu spune că a acceptat propunerea pentru că problemele sistemului sanitar nu mai pot fi lăsate să depindă de situații excepționale. „Am acceptat pentru că știu că nu există miracolele și, într-o țară normală la cap, viața unui copil, a unui părinte ori a unui bunic nu trebuie să depindă de un miracol”, a afirmat aceasta.

„Pacientul” trebuie să fie în centrul deciziilor

În mesajul său, Gheorghiu vorbește și despre prioritățile pe care le-ar avea în cazul în care va ajunge la conducerea Ministerului Sănătății.

„Dacă vrem spitale moderne și curate, atunci trebuie să le construim și să le administrăm corect. Dacă vrem medici, asistente, infirmiere și brancardieri bine pregătiți, atunci trebuie să-i respectăm pe măsura muncii și a responsabilității lor. Dacă vrem să vindecăm sistemul de sănătate, atunci trebuie să așezăm pacientul în centrul fiecărei decizii”, a transmis aceasta.

„Acestea sunt gândurile cu care am acceptat propunerea de a prelua mandatul de ministră a Sănătății. Indiferent de deznodământul zilelor următoare, sănătatea României nu mai poate aștepta miracole. Este timpul să le facem să se întâmple”, a încheiat Oana Gheorghiu.

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus, sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși, deschizând astfel etapa parlamentară a procedurii de învestire a noului Executiv.