Nicușor Dan: Nici PSD și AUR împreună nu au majoritate

Nicușor Dan: Nici PSD și AUR împreună nu au majoritate

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți, 21 septembrie, la New York, că scenariul unui guvern format din PSD și AUR este improbabil, întrucât cele două partide nu dețin împreună o majoritate în Parlament. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă, după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru.

„În primul rând, suntem într-un interval de 10 zile în care, în opinia mea, trebuie să ne concentrăm numai la întrebarea dacă această nominalizare va avea succes sau nu și dacă se va întâmpla să nu aibă succes, nu există numai cele două opțiuni pe care dumneavoastră le menționați, sunt multe altele și nici PSD și AUR împreună nu au majoritate”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a vorbit despre „ciondănelile” care împiedică formarea unei majorități parlamentare și a subliniat că există mai multe variante prin care se poate contura o majoritate care să susțină un guvern cu puteri depline. Printre opțiunile menționate se numără un executiv tehnocrat sau o guvernare rotativă.

„Nu vreau să intrăm într-o lungă teorie despre toate aceste opțiuni, vreau să ne concentrăm în momentul ăsta numai să vedem dacă propunerea făcută de mine trece sau nu trece”, a mai precizat președintele. Întrebat care sunt variantele exacte, acesta a răspuns: „Tehnocrat, rotativă și toate astea pe care le știi și din ăsta”.

Președintele nu a vorbit despre alegeri anticipate. În schimb, a reiterat că perioada actuală trebuie dedicată exclusiv evaluării șanselor ca nominalizarea lui Siegfried Mureșan să fie validată de Parlament.

Siegfried Mureșan, premierul desemnat săptămâna trecută, încă își caută majoritatea necesară învestirii. Social-democrații au exprimat deja nemulțumiri la adresa liberalului, iar AUR a anunțat că nu va vota acest guvern. În ciuda unui Parlament fragmentat, Mureșan a declarat: „Vom merge la vot în Parlament”.