Nicușor Dan, mesaj la 70 de ani de la aderarea României la UNESCO

Nicușor Dan: 70 de ani de la aderarea României la UNESCO reprezintă un punct de plecare

Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO, în cadrul evenimentului „Gala UNESCO 70 România”, organizat în programul „UNESCO 70 România – Celebrăm trecutul, construim împreună viitorul”.

„În urmă cu 70 de ani, România devenea stat membru al UNESCO, alăturându-se, astfel, unui proiect bazat pe o convingere durabilă: pacea se construiește prin educație, știință, cultură și cooperare. Astăzi, după șapte decenii, această opțiune ne obligă nu doar să ne amintim principiile fondatoare, ci mai ales să construim în continuare”, se arată în mesajul transmis de Administrația Prezidențială.

Șeful statului a subliniat că patrimoniul românesc recunoscut internațional îmbogățește patrimoniul umanității. „De la Delta Dunării la Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, de la Doină la Cămașa cu altiță și la Cobză, patrimoniul românesc îmbogățește patrimoniul umanității. Este o recunoaștere internațională care ne onorează, dar ne și obligă să păstrăm acest patrimoniu, să-l facem cunoscut și să-l transmitem generațiilor următoare”, a afirmat Nicușor Dan.

Președintele a evidențiat și importanța implicării comunităților locale și a tinerilor în protejarea patrimoniului. „În ultimii ani, UNESCO a pus un accent tot mai puternic pe implicarea comunităților locale și pe încurajarea tinerilor să participe la protejarea și transmiterea patrimoniului. O astfel de direcție este necesară și în România, pentru că patrimoniul nu este protejat doar prin instituții, ci mai ales în mod dinamic, atunci când este respectat și asumat de comunități, iar generațiile tinere îl cunosc și îl consideră parte vie a propriului lor viitor”, a transmis acesta.

Un alt punct al mesajului a vizat educația și impactul noilor tehnologii, în special al inteligenței artificiale. „Educația rămâne, așadar, esențială. Rolul său capătă noi valențe mai ales în era inteligenței artificiale. Prin acțiunile sale recente, UNESCO a reiterat faptul că tehnologia trebuie să servească omul, iar educația să rămână un drept și un bun comun al umanității, care cultivă gândirea critică, autonomia și responsabilitatea”, a declarat Nicușor Dan.

El a adăugat că noile tehnologii pot contribui la cercetarea, protejarea și transmiterea patrimoniului către generațiile tinere, cu respect pentru autenticitatea și semnificația acestuia.

Președintele a precizat că, de-a lungul celor 70 de ani de apartenență la organizație, prezența românească în cadrul UNESCO a fost în continuă creștere și diversificare. „Astăzi, nu vorbim doar despre o simplă prezență instituțională, ci de o amplă rețea de inițiative și instituții, de la școli asociate UNESCO, universități și institute de cercetare până la orașe creative, geoparcuri și rezervații ale biosferei”, se arată în mesaj.

Nicușor Dan a subliniat că UNESCO înseamnă, înainte de toate, responsabilitate și asumarea unor acțiuni concrete. „Vorbim despre datoria de a le oferi tinerilor un sistem educațional care să-i pregătească pentru o lume în schimbare. Vorbim despre protejarea patrimoniului în fața schimbărilor climatice și a crizelor actuale, despre curajul de a investi mai mult în știință și cunoaștere și despre apărarea, fără compromisuri, a diversității culturale și a libertății de exprimare”, a spus președintele.

În finalul mesajului, șeful statului a arătat că aniversarea celor 70 de ani de cooperare dintre România și UNESCO trebuie privită ca un punct de plecare pentru o nouă etapă. „Felicit Comisia Națională a României pentru UNESCO, alături de instituțiile și partenerii care au făcut posibil acest eveniment aniversar. Îmi doresc ca programul „UNESCO 70 România – Celebrăm trecutul, construim împreună viitorul” să reușească să aducă valorile UNESCO cât mai aproape de oameni și, în special, de tineri”, a mai transmis Nicușor Dan.