Ministrul Dezvoltării: Nu am emis un ordin pentru a pune oamenii la plată

Ministrul Dezvoltării clarifică situația balcoanelor închise: ordinul nu vizează sancționarea locatarilor

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a explicat modul în care se va aplica ordinul emis de instituția pe care o conduce, ordin care îi vizează pe locatarii care au balcoanele închise fără a deține autorizațiile necesare. Precizările au fost făcute într-o postare publicată pe rețelele de socializare.

Potrivit ministrului, ordinul a fost emis în baza legii și clarifică modul în care aceasta trebuie aplicată de către autoritățile locale. El a subliniat că documentul nu a fost gândit pentru a pune oamenii la plată, ci tocmai pentru a elimina neclaritățile care au generat îngrijorare în rândul proprietarilor.

„Înțeleg îngrijorarea oamenilor. După atâtea majorări de taxe și impozite, ultimul lucru de care au nevoie românii este încă o povară financiară”, a declarat Alexandru Stoica.

Ministrul a ținut să transmită un mesaj de liniștire pentru cetățenii care și-au închis balcoanele fără autorizație, afirmând că aceștia nu vor fi hărțuiți. De asemenea, el a precizat că ordinul permite autorităților să acționeze doar atunci când este cazul, în legătură cu construcțiile realizate fără autorizații la etajele blocurilor.

„Ordinul pe care l-am emis în baza legii clarifică modul în care aceasta trebuie aplicată de către autoritățile locale. Nu am emis acest ordin pentru a pune oamenii la plată, ci tocmai pentru a elimina neclaritățile care au creat atâta îngrijorare. Vreau să vă asigur de un lucru: cât timp voi conduce Ministerul Dezvoltării, nu voi susține noi poveri fiscale puse pe umerii românilor”, a mai transmis ministrul.

Declarațiile vin în contextul în care ordinul emis de Ministerul Dezvoltării le permite autorităților să sancționeze construcțiile realizate fără autorizații la etajele blocurilor, ceea ce a stârnit neliniște în rândul locatarilor care și-au închis balcoanele fără a obține avizele legale.