Mihai Fifor: România are un împrumut de aproape 16 miliarde de euro prin SAFE
România are de dus în spate un împrumut de aproape 16 miliarde de euro prin mecanismul SAFE, iar miza nu ar trebui să fie doar achiziția de tehnică militară, ci dezvoltarea industriei naționale de apărare, susține fostul ministru al Apărării Mihai Fifor, într-o analiză privind noua arhitectură de securitate a Europei.
Potrivit acestuia, banii obținuți prin SAFE reprezintă un împrumut uriaș pentru care, în linii mari, s-au asumat deja contracte. Fifor subliniază că obiectivul nu ar trebui să se limiteze la înzestrarea Armatei României cu tehnică modernă, ci să includă dezvoltarea unor capacități de producție bazate pe transfer de tehnologie, know-how și inovare.
Fostul ministru consideră că România poate folosi actualul context pentru a-și revitaliza industria de apărare și pentru a-și consolida poziția în noua arhitectură europeană de securitate. În opinia sa, țara are nevoie de o politică externă fermă și de politici interne predictibile care să permită dezvoltarea unor industrii strategice.
„Sigur, putem rămâne în apatia care caracterizează prezența politică românească în plan extern (…) Sau putem redeveni jucători”, afirmă Mihai Fifor.
Analiza discursului privind Starea Uniunii Europene
Mihai Fifor afirmă că discursul despre Starea Uniunii Europene susținut de Ursula von der Leyen la Strasbourg, pe 16 septembrie, trebuie privit dincolo de contextul politic imediat, întrucât indică schimbările pe care Uniunea Europeană încearcă să le facă în domeniul securității. „Europa încearcă să treacă de la mai mulți bani pentru apărare la mai multă capacitate de apărare”, scrie Fifor.
El spune că una dintre marile dileme strategice ale Europei din ultimele decenii a fost cum să construiești o apărare europeană mai puternică fără să dublezi NATO. Potrivit acestuia, Von der Leyen spune explicit că doctrina, instituțiile și procesele decizionale europene nu au ținut pasul cu noua realitate și propune o nouă Strategie Europeană de Securitate. Miza nu stă însă doar în formularea unei noi strategii, ci în mecanismele concrete prin care aceasta ar urma să producă efecte, adaugă Fifor.
El amintește de propunerea președintei Comisiei care vizează un fel de „Articol 4 european”: un mecanism prin care, atunci când securitatea unui stat membru este amenințată sub pragul agresiunii armate, statele membre să se reunească pentru coordonarea unui răspuns european.
„În discurs insistă asupra cooperării cu NATO și vorbește despre noile instrumente europene ca fiind aliniate cu Alianța. Iar aceasta este o distincție esențială. Europa are nevoie de o capacitate mai mare de acțiune, dar nu are nevoie de două sisteme concurente de securitate. Valoarea adăugată a Uniunii poate apărea tocmai în acea zonă gri în care răspunsul nu este exclusiv militar și în care UE dispune de instrumente economice, financiare, diplomatice, cibernetice și de reglementare pe care NATO nu a fost construită să le utilizeze”, mai spune Mihai Fifor.
Propunerea unui Consiliu European de Securitate
Social-democratul mai spune că una dintre propunerile care merită o atenție aparte este crearea unui Consiliu European de Securitate, într-un format al liderilor care să poată aduce la aceeași masă statele Uniunii și parteneri esențiali pentru securitatea continentului, precum Regatul Unit, Canada, Norvegia și Ucraina.
„Privită împreună cu propunerea unui «Articol 4 european», cu noua Strategie Europeană de Securitate și cu instrumentele pentru dezvoltarea capabilităților strategice, ideea Consiliului European de Securitate începe să dea contur unei imagini mai ample. Nu mai vorbim despre inițiative izolate, ci despre încercarea de a defini o arhitectură europeană de securitate adaptată unei lumi profund schimbate”, mai spune Fifor.
„Europa a început să o caute”, este concluzia lui Fifor referitoare la noua arhitectură europeană de securitate. În opinia sa, diferența dintre statele care vor avea un rol important și cele care vor rămâne la periferie va depinde nu doar de geografie și resurse, ci și de capacitatea acestora de a transforma oportunitățile în putere economică, industrială, politică și strategică.