Nicușor Dan s-a întâlnit cu Donald Trump la New York, în cadrul Adunării Generale a ONU
Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, în timpul Adunării Generale a ONU. Întâlnirea a avut loc la New York, în cadrul recepției găzduite de liderul american, potrivit unei postări făcute de Nicușor Dan pe platforma X.
La eveniment, președintele României a fost însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru. Cei doi apar într-o fotografie alături de Donald Trump.
„Este o onoare să mă întâlnesc cu președintele Donald Trump la New York, în cadrul recepției pe care a găzduit-o cu ocazia Adunării Generale a ONU”, a transmis Nicușor Dan pe rețeaua socială X.
Șeful statului român a subliniat importanța relațiilor bilaterale dintre România și Statele Unite. „România prețuiește profund Parteneriatul său strategic cu Statele Unite. Obiectivul nostru este clar: să colaborăm cu președintele Trump pentru a ridica această relație specială la un nou nivel și pentru a asigura o securitate și o prosperitate sporite ambelor noastre națiuni”, a scris Nicușor Dan.
Președintele României a analizat și relațiile militare și economice dintre cele două țări. „Prezența militară și economică a SUA în România este vitală pentru securitatea și prosperitatea noastră. Împărtășim aceeași viziune: securitatea începe acasă. România își va îndeplini rolul în consolidarea propriei capacități de apărare și descurajare. În calitate de unul dintre cei mai apropiați aliați ai Americii din Europa de Sud-Est, ne vom onora în continuare angajamentele. Statele Unite se pot baza pe România”, a precizat Nicușor Dan.