Grindeanu, după petrecerea liderilor PSD de la Timișoara: „Important e ce faci pentru români”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a oferit luni, într-o conferință de presă, prima sa reacție după scandalul stârnit de petrecerea liderilor social-democrați de la Timișoara. Liderul PSD a declarat că ceea ce contează este activitatea pentru cetățeni, recunoscând totodată că regretă percepția creată în rândul opiniei publice.
„Eu cred că e important ceea ce faci pentru români, nu ceea ce spun unii că faci. Pe politicile publice pe care le face Partidul Social-Democrat și le-a făcut în toată istoria sa, au fost unele care au ajutat la creșterea puterii de cumpărare a românilor, la o viață mai bună pentru români și nu la scăderea nivelului de trai, așa cum au făcut alții”, a explicat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD despre ceasul de la mână: „Nu l-am ascuns niciodată”
În cadrul aceleiași conferințe, Grindeanu a abordat și subiectul ceasului pe care îl poartă, despre care a spus că a fost în centrul unor campanii de tip fake-news. „Exemplul cel mai bun este acest ceas, de care știe toată România, și de care unii se chinuiau să îmi spună cum îl ascund, fiindcă este zeci de mii de euro și așa mai departe. Nu l-am ascuns niciodată, îl port de cinci ani de zile. Acel eveniment care a fost speculat a fost din cauza unei brățări care s-a stricat, dar n-am niciun motiv să-l ascund. Nu este de zeci de mii de euro, doar că a fost prezentat în acest mod”, a declarat liderul PSD.
„Toată lumea a sărăcit, inclusiv liderii PSD”
Sorin Grindeanu a fost întrebat și cum definește sărăcia și dacă își menține afirmația potrivit căreia și liderii PSD au sărăcit în timpul guvernării Bolojan. „Așa cum o definesc toți. Cred că am făcut o prezentare cât se poate de corectă și de onestă la început. Românii au sărăcit. Da, toată lumea a sărăcit, inclusiv liderii PSD. În această perioadă, la toată lumea a scăzut puterea de cumpărare”, a precizat președintele PSD.
Petrecerea de la Timișoara, în atenția publică
Evenimentul care a ajuns în atenția publicului a avut loc în weekend, la Timișoara, cu ocazia botezului fiului președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Nașul copilului a fost chiar președintele PSD, Sorin Grindeanu, iar celebrul cântăreț Al Bano a susținut un recital pentru participanți.
Printre invitați s-au numărat fostul premier Marcel Ciolacu, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, și soțul acesteia, Claudiu Manda, secretarul general al partidului, Paul Stănescu, ministrul Muncii, Florin Manole, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, precum și fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Discuțiile din spațiul public au vizat atât ținutele unor invitați, cât și cheltuielile de organizare a evenimentului.