Eugen Tomac îndeamnă la susținerea Guvernului Niculescu: „O obligație patriotică”
Europarlamentarul Eugen Tomac i-a urat succes premierului desemnat Luca Niculescu și a declarat că România trebuie să depășească actuala criză politică. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Tomac a subliniat că cetățenii așteaptă asumare din partea partidelor politice, nu calcule.
„Îi urez mult succes premierului desemnat, Luca Niculescu!”, a scris Eugen Tomac. „România trebuie să iasă cu bine din această criză politică. Cetățenii așteaptă de la clasa politică asumare, nu calcule. Un vot pentru viitorul guvern este mai mult decât un angajament politic — a devenit o obligație patriotică”, a transmis acesta.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă de consultări cu partidele și formațiunile parlamentare, desfășurată la Palatul Cotroceni. Este a patra desemnare de premier făcută de șeful statului de la începutul crizei politice, după ce Guvernul Bolojan a fost demis în luna mai printr-o moțiune de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Eugen Tomac s-a numărat, la rândul său, printre cei desemnați să formeze un guvern. Nicușor Dan l-a nominalizat pentru funcția de premier la începutul lunii iunie. Tomac și-a depus mandatul după ce nu a reușit să obțină sprijinul politic necesar pentru a merge în Parlament.