Dragoș Benea: Reforma teritorială va include și reconfigurarea județelor
Europarlamentarul și vicepreședintele PSD Dragoș Benea a declarat luni, într-un interviu, că reforma administrativ-teritorială propusă de social-democrați nu se va limita la comune, ci va viza și județele. „Dacă nu ne atingem și nu atacăm și această problemă a reconfigurării județelor, degeaba ne-am apucat. Cu siguranță, atâta timp cât coordonez acest grup de lucru, va fi atacată și problema județelor”, a afirmat el.
Benea a precizat că a analizat reformele teritoriale realizate în alte state, pe care le consideră modele de inspirație. El a menționat Danemarca, unde există comune de 15.000 de locuitori, dar și Estonia, Letonia și Polonia, țară în care, potrivit acestuia, din 49 de voievodate au rămas 16. De asemenea, a arătat că Republica Moldova a fost „mai curajoasă” pe acest subiect.
Modelul Curților de Apel, propus ca punct de plecare
Social-democratul a adus în discuție o posibilă reorganizare pe modelul celor 15 Curți de Apel din țară, dar a evitat să avanseze un număr clar al județelor după reformă. „Cu județele aș putea să vă propun ca discuție, de exemplu, modelul Curților de Apel, care în sistemul judiciar s-a văzut că este eficient. Acum trebuie văzut dacă în sistemul administrației locale ceva similar ar fi eficient”, a explicat el, subliniind că acest model nu implică neapărat 15 județe.
„Eu nu vreau acum să avansez cifre – 15, 18, 20, poate vor fi 22, poate vor fi 12. Tot acești indicatori vor spune. Dar ce pot eu să vă spun este că vom aborda această discuție a județelor”, a conchis Dragoș Benea.
Scenarii pentru comasarea localităților mici
Declarațiile vin după ce, tot luni, în cadrul unei conferințe de presă, Benea a afirmat că se lucrează la mai multe scenarii privind comasarea localităților mici. Unul dintre ele prevede comasarea tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori.
„Peste 55% dintre orașe nu mai au pragul legal de 10.000 de locuitori, dar au administrație de oraș. Ele, practic, sunt comune. E posibil. Chiar la mine în județ este orașul Slănic Moldova care are o populație redusă, graniță cu orașul Târgu-Ocna. E posibil să rezulte un oraș Târgu-Ocna la final. Ar fi și firesc, știu bine zona”, a explicat el în cadrul conferinței.