George Becali, despre premierul Luca Niculescu: „Este om deștept”
Parlamentarul independent George Becali a comentat desemnarea noului premier imediat după votul de învestitură din Parlament. „Eu nu știu cine l-a pus, cum l-a pus, dar este om deștept”, le-a declarat el jurnaliștilor prezenți la Parlament.
Becali a adăugat că România va avea un guvern și că noul premier ar putea fi un bun comunicator. „Este extraordinar, o să avem un guvern, (…) cum o fi, cum nu o fi (…) eu nu știu cine l-a pus, cum l-a pus, dar este om deștept. (…) O să fie un om de comunicare cu toată lumea, cred că va fi bine”, a transmis parlamentarul independent.
El și-a amintit că a realizat o emisiune cu Luca Niculescu în urmă cu aproximativ 20 de ani, când acesta candida la alegerile prezidențiale. „Atunci mi s-a părut un om de treabă”, a spus Becali.
Parlamentarul independent a vorbit și despre discuțiile purtate cu miniștrii PSD din noul Guvern. „Pesediștii cu care am vorbit, miniștrii, îi văd foarte hotărâți, cred că vom face treabă”, a mai spus el.
Becali respinge scenariile privind o nouă moțiune de cenzură
George Becali a respins posibilitatea unor noi moțiuni de cenzură sau a unor încercări de suspendare a președintelui României. „Nebuni și inconștienți am fost șase luni de zile neavând guvern, acum ca să facem altă nebunie și o mai mare inconștiență trebuie să dăm jos din nou guvernul sau să-l suspendăm pe președinte, cum spun unii pentru că avem ambiții de partid”, a precizat el.
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost votat marți de Parlament, cu 280 de voturi pentru și 58 împotrivă, mult peste pragul minim de 233 de voturi. România are astfel un nou premier după aproape șase luni de criză politică. Noul premier urmează să depună jurământul la Palatul Cotroceni și apoi să organizeze prima ședință în calitate de prim-ministru la Palatul Victoria.