Tánczos Barna: priorități la Agricultură – irigații, legea arendei, asigurări fermieri

Prioritățile Agriculturii în Cabinetul Mureșan: irigații, legea arendei și asigurări pentru fermieri

Tánczos Barna, propus de UDMR pentru funcțiile de vicepremier și ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în Cabinetul condus de Siegfried Mureșan, a declarat că viitorul Executiv ar trebui să evite orice majorare de taxe și să reducă TVA la 19% imediat, dacă va primi votul Parlamentului.

Reprezentantul UDMR a subliniat importanța stabilității economice, adoptarea unei noi legi a salarizării și măsurile destinate fermierilor, de la irigații și legea arendei până la un sistem de asigurări pentru riscurile climatice.

„Nici un impozit, nici o taxă să nu fie majorată”

Tánczos Barna a afirmat că participarea UDMR la guvernare vizează atât reprezentarea comunității maghiare, cât și asigurarea stabilității economice într-o perioadă marcată de numeroase provocări.

„Susținem în continuare ideea nemajorării taxelor, susținem ca nici un impozit, nici o taxă să nu fie majorată în perioada următoare, să reducem TVA-ul la 19% imediat, și acest lucru este posibil și echilibrul bugetar permite acest lucru”, a declarat Tánczos Barna.

Ministrul propus de UDMR a indicat și adoptarea legii salarizării printre prioritățile perioadei următoare și a susținut că România are nevoie de stabilitate guvernamentală pentru următorii doi ani.

„Considerăm că este esențială adoptarea unei legi a salarizării în viitorul apropiat și pentru următorii 2 ani avem nevoie de un guvern stabil, un guvern care să ofere perspectivă cetățenilor și mediului economic. În ceea ce privește agricultura, programul, punctele esențiale sunt scrise cu ajutorul inteligenței umane. Foarte mulți reprezentanți ai fermierilor și-au adus contribuția la aceste puncte”, a afirmat Tánczos Barna.

Irigații, legea arendei și asigurări pentru fermieri

O parte importantă a intervenției sale a vizat agricultura, portofoliu pe care Tánczos Barna este propus să îl conducă. Acesta a enumerat printre priorități utilizarea apei pentru irigații, ameliorarea raselor, legea arendei, leasingul funciar și dezvoltarea unui sistem de asigurări care să-i ajute pe agricultori în fața fenomenelor climatice.

„Dacă vorbim de folosirea apei în agricultură pentru irigații, dacă vorbim de ameliorarea raselor, dacă vorbim de legea arendei, de leasingul funciar, dacă vorbim de sistemul de asigurări pentru fermierii care trebuie să facă față provocărilor climatice, toate aceste elemente au fost discutate în ultimele săptămâni, luni, cu mediul asociativ din agricultură și împreună cu ei am creat aceste propuneri care trebuie să vină în sprijinul fermierilor. Tot în ceea ce privește agricultura, timpul este cel mai important. Acum au nevoie fermierii de susținere și sper că acest lucru să se întâmple în săptămânile următoare”, a spus acesta.

Tánczos Barna ocupă în prezent interimar portofoliul Agriculturii și a susținut și în ultimele zile că sectorul are nevoie de măsuri rapide, indiferent de durata negocierilor politice pentru formarea noului Executiv.

Nominalizările UDMR și lista Cabinetului Mureșan

UDMR a decis vineri să susțină învestirea Cabinetului Mureșan și să participe la guvernare, nominalizând trei miniștri. Alături de Tánczos Barna, Uniunea îl propune pe Ötvös Koppány Bulcsú la Ministerul Culturii și pe Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

„Salut cu drag prezența lui Koppány, un specialist tânăr. Demonstrăm faptul că avem resurse în continuare în UDMR și susținem prezența tinerilor în arcul guvernamental. Cred că avem nevoie tot timpul de avântul și de inițiativa lor în continuare”, a declarat Tánczos Barna.

Lista Cabinetului Mureșan urmează să treacă prin procedura parlamentară de învestire. Tánczos Barna este propus simultan pentru funcția de vicepremier și pentru conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.