De la priorități la măsuri concrete: soluțiile AUR pentru România

AUR propune măsuri concrete în energie, fiscalitate și reforma statului

Alianța pentru Unirea Românilor a prezentat, într-o conferință organizată la Palatul Parlamentului, un set de propuneri în domenii precum energie, apărare, economie, fiscalitate, reforma statului, politici sociale, educație, agricultură, infrastructură și politică externă. Evenimentul a fost structurat în jurul a două teme: „Răspunsul AUR la cele 10 priorități propuse de PSD” și „PNRR și fonduri europene”.

Deputatul Ramona-Ioana Bruynseels, coordonatorul comisiilor de specialitate ale AUR, a afirmat că în spatele priorităților anunțate de PSD se regăsesc în principal audituri, inventare, calendare și programe, în locul unor măsuri concrete. „Românii ne transmit zi de zi că au nevoie de măsuri concrete, de idei clare, trebuie să știe ce urmează să facem”, a declarat aceasta.

Reforma statului și reducerea cheltuielilor publice

În privința reformei administrative, AUR propune reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, în conformitate cu referendumul din 2009, un guvern compus din zece ministere și maximum 50 de secretari de stat, precum și diminuarea cu 50% a agențiilor, autorităților, institutelor, administrațiilor, regiilor, oficiilor și comisiilor.

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a explicat că formațiunea are în vedere „subțierea statului, tocmai pentru a nu pune povara unui stat mult prea costisitor nici pe umerii economiei, nici pe umerii populației”.

Energie și infrastructură

În domeniul energiei, AUR susține oprirea procesului de decarbonizare până la punerea în funcțiune a unor capacități energetice reale și investiții în Complexul Energetic Oltenia. Deputatul Ionelia Priescu a arătat că oprirea decarbonizării nu poate fi făcută fără alocarea de fonduri pentru investiții, fronturi de lucru și salarii.

Senatorul Cristian Șipoș a prezentat soluții precum construirea de hidrocentrale cu acumulare prin pompare la Tarnița-Lăpuștești, Bicaz și Dubova, o amenajare hidrotehnică la Islaz, pe Oltul inferior, și închiderea inelului de transport de energie de 400 de kilovolți cu segmentul Gădălin-Suceava.

Apărare și fiscalitate

În domeniul apărării, AUR propune un audit interinstituțional al contractelor secretizate din ultimii 10 ani și introducerea unui pachet obligatoriu de minimum 50% din producție, integrare și mentenanță în România pentru fiecare contract extern major. Deputatul Dan Tanasă a menționat și renegocierea contractelor existente.

Pe plan fiscal, Eduard Koler a precizat că AUR susține scăderea TVA de la 21% la 19%, mărirea pragului pentru microîntreprinderi la 500.000 de euro, un impozit de 1,25% și reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 8%.

Politici sociale și educație

Senatorul Niculina Stelea a declarat că AUR solicită aplicarea integrală a Legii pensiilor și reparații retroactive pentru sumele indexate nedate, eliminarea CASS pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei, pentru mame, veterani de război și foști deținuți politici, precum și plata contribuțiilor de sănătate în funcție de numărul de ore lucrate.

În educație, senatorul Laurențiu Plăeșu a propus o finanțare pe elev ponderată după nevoi, extinderea programului „Școală după școală” și a mesei calde, precum și sporuri salariale, locuințe de serviciu și dezvoltare profesională pentru profesori.

Politica externă și PNRR

Deputatul Cosmin Corendea a prezentat direcția AUR în politica externă: revenirea la o diplomație de 360 de grade și dezvoltarea relațiilor pe axa Washington-Bruxelles-Beijing, reluarea demersurilor pentru Visa Waiver și apărarea interesului național la Bruxelles.

În privința PNRR, deputatul Florin Popovici a atras atenția că planul a pornit de la 29,2 miliarde de euro, a fost redus prin renegociere la 20,1 miliarde, iar încasările efective au fost de 13 miliarde, cu o pierdere de 770 de milioane de euro din cauza neadoptării Legii salarizării. Senatorul Cristian Vântu a criticat diferența dintre obiectivele asumate și rezultatele obținute în cazul spitalelor regionale și dotării cabinetelor de medicină de familie.