UE își apără interesele comerciale în Marea Roșie.

Măsurile vin ca răspuns la atacurile sporite ale milițiilor Houthi din Yemen, susținute de Iran

De câteva luni, acestea au lansat atacuri cu rachete și drone asupra navelor care tranzitează coridorul vital de transport maritim, prin marea Roșie și Canalul Suez. Cel mai recent atac a avut loc chiar luni și a vizat o navă aparținând Marii Britanii, sub pavilion Belize. Sâmbătă, 17 februarie, milițiile Houthi au susținut că au reușit să țintească un petrolier sub pavilion Panama, aparținând Danemarcei. Acțiunile militanților susținuți de Iran asupra navelor s-au intensificat după ce Israelul a declanșat războiul împotriva Hamas, în Gaza, ca răspuns la atacul din 7 octombrie.

Un mandat strict defensiv

Mandatul misiunii va fi unul pur defensiv. Forțele europene prezente în marea Roșie vor putea deschide focul pentru a apăra nave comerciale sau pentru a se apăra, dar nu vor putea viza ținte de pe uscat împotriva pozițiilor Houthi. Astfel, europenii speră să-și poată apăra interesele comerciale fără a contribui la escaladarea în regiune. Iar această misiune, de amploare și nu lipsită de riscuri, poate fi văzută și ca un important exercițiu de cooperare în perspectiva unei adevărate apărări europene comune, despre care se vorbește tot mai insistent, la Bruxelles și în statele membre.

Sursa:

RFI Romania