Comasarea alegerilor: Subiect fierbinte în coaliție
Războiul de gherilă politică continuă cu subiectul fierbinte al comasării alegerilor. Comasarea alegerilor și liste comune la alegeri sunt printre cele mai discutate subiecte în Coaliție, însă deciziile, într-un act de amânare cronica, întârzie să fie anunțate. Cert este că Diaspora are la dispoziție câte două zile la alegeri, o soluție gândită pentru a evita cozile infernale.
Alegeri europarlamentare și locale: O combinație posibilă dar dificilă
În luna iunie vom avea alegeri europarlamentare, însă acestea ar fi greu de comasat cu alegerile locale, însă nu imposibil. În cazul în care alegerile locale ar avea loc în toamnă, acestea vor fi organizate cel mai probabil în luna septembrie, iar în luna noiembrie cele parlamentare și prezidențiale ar putea fi comasate.
Calendarul alegerilor: Un mister nerezolvat
În momentul de față nu avem nici măcar un calendar al alegerilor, iar partidele politice încă fac sondaje interne pentru a vedea pe cine ar putea să trimită la alegerile prezidențiale. Majoritatea partidelor politice și-au anunțat deja listele cu candidații la europarlamentare. La alegerile locale, se cunosc candidații în mare parte, deoarece vechii primari doresc să-și mai ia un nou mandat.
Două zile de alegeri pentru Diaspora
Președintele PSD a afirmat că a existat, în ședința coaliției, propunerea ca românii din străinătate să aibă la dispoziție două zile pentru a vota la alegerile din acest an. Marcel Ciolacu a spus că propunerea ar putea fi aprobată „pentru a nu se crea emoție în diaspora”.
USR: Comasarea alegerilor duce la haos
Reprezentanţii USR consideră total aberantă această încercare disperată a PNL de a obţine un scor cât mai bun la alegeri. Comasarea alegerilor ar duce la haos în administraţia locală, la o suprapunere de putere.
Procentele partidelor politice la europarlamentare
PSD ar obţine 29,5% din voturi, PNL – 18,8%, și AUR – 18,4% , relevă un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Pentru Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, FD) ar vota 12.9% dintre români, în timp ce SOS ar obţine 6.5% dintre opţiunile de vot.
Sursa: Romania Libera