Salariile restante ale magistraților, discutate în Guvern pentru o nouă formulă

Radu Marinescu: Hotărârile judecătorești privind restanțele salariale ale magistraților trebuie executate

Ministrul propus la Justiție, Radu Marinescu, a declarat marți, la finalul audierilor din Parlament, că există hotărâri judecătorești definitive privind restanțele salariale ale magistraților, care trebuie să fie executate, și că în Guvern vor avea loc discuții pentru găsirea unei formule care să nu producă un dezechilibru financiar.

Întrebat cum va soluționa problema indexării pensiilor magistraților și pe cea a onorării plăților restante pentru magistrați, Marinescu a afirmat că noul executiv preia o misiune dificilă, după un interimat aproape permanentizat, și că trebuie reglate numeroase probleme apărute în această perioadă. El a subliniat că Ministerul Justiției nu este ordonator de credit și că este important să fie cunoscute cu rigoare competențele instituției, pentru ca acțiunile să se desfășoare în limitele lor. „Depășirea de competență, pentru mine ca jurist, nu e deloc de apreciat și nici datul cu părerea”, a spus el, precizând că răspunde articulat și rezonabil la fiecare chestiune.

Marinescu a explicat că există în prezent datorii și hotărâri judecătorești definitive, iar mecanismul statului de drept impune executarea acestora. În consecință, a spus el, există o problemă legată de plata acestor datorii. Potrivit ministrului propus, discuțiile se vor purta în Guvern, cu Ministerul de Finanțe, dar și cu creditorii care solicită sumele respective, pentru a fi identificate cele mai bune formule.

El a precizat că va fi discutată orice formulă care să nu dezechilibreze financiar, având în vedere că se apropie iarna, un moment foarte dificil, și că este necesară responsabilitate financiară maximă. Marinescu a adăugat că hotărârile definitive nu pot fi ignorate, indiferent pentru cine sunt pronunțate.

În 15 octombrie, instanța supremă a respins definitiv recursul Guvernului la sentința Curții de Apel București care obliga executivul să asigure integral fonduri pentru plata restanțelor salariale ale magistraților.