Radu Oprea a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Apărării
Social-democratul Radu Oprea, propus pentru funcția de ministru al Apărării, a primit aviz favorabil în urma audierii, cu 21 de voturi pentru și 17 împotrivă. În cadrul audierii, Oprea a abordat tema programelor de înzestrare a Armatei, a industriei naționale și a creșterii contribuției României la bugetul de înarmare al NATO.
„Ne dorim să putem produce în România cât mai mult, dar nu o simplă producție, ci o producție care să-ți genereze plus valoare. Fiecare leu investit din bugetul public trebuie să primească relevanță în economia românească, mai ales pentru înzestarea Armatei”, a declarat Radu Oprea.
Acesta a menționat finanțarea europeană de 47 de milioane de euro, alături de partenerul Rheinmetall, și a afirmat că își dorește să dinamizeze acest proces, dar și alte proiecte considerate extrem de importante pentru România. Potrivit lui Oprea, proiecte în domeniul tehnologiei, precum acordurile de cooperare industrială, trebuie „puse la punct”.
„Trebuie să definim, să explicăm, să vedem exact fiecare dintre contractele de înzestrare a Armatei, care va fi plus valoarea pe care o va lăsa în economia românească, care va fi amprenta financiară și care va fi, dacă vreți, progresul în tehnologie”, a declarat Oprea.
El a vorbit și despre proiectele prin SAFE, precum și despre continuarea construirii drumurilor, afirmând că înzestrarea Armatei vine ca o completare a creșterii calității vieții în domeniul militar. „În momentul în care privim un militar să-l privim cu respect”, a spus Oprea, precizând că respectul trebuie să existe în mentalul colectiv atât când militarul este în serviciu, cât și după ce a părăsit serviciul militar.
Creșterea contribuției la NATO, inclusă în viitorul buget
Radu Oprea a abordat și creșterea contribuției României la NATO, afirmând că Legea Bugetului de stat, care ar trebui votată în acest an, ar trebui să includă acest aspect.
„La HAGA s-a decis că până în 2031, și există o perspectivă financiară agreată până în 2030, cheltuielile pentru apărare să crească la 5%, cu cei 3,5% și 1,5%. Lucrul acesta va fi prezent și la legea bugetului de stat de anul acesta, pe care dorim să o avem undeva în luna noiembrie-decembrie, dar obligatoriu în anul acesta, astfel încât anul viitor să putem avea o previziune foarte clară asupra programelor pe care le avem”, a declarat Oprea.
Acesta a vorbit și despre parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, descriindu-l drept o componentă de securitate extrem de importantă pentru România. „Suntem în plin proces de a încerca să avem această bază industrială care să răspundă din punct de vedere al nevoilor, al mentenanței, al muniției, al dotărilor, al logisticii necesare pentru armata română și Statele Unite ale Americii rămân unul dintre principalii furnizori de securitate pentru România”, a afirmat Oprea.
Interes pentru tehnologia dronelor
Ministrul propus a precizat că România are prezență în mai multe programe de finanțare și a vorbit despre alte programe de înzestrare, precum ASAP sau EDIP.
„Putem colabora cu alte companii din state membre pe proiecte comune, astfel încât să dezvoltăm baza industrială, să fim mai prezenți în zona de creativitate, de idei noi, drone, de toate tipurile în România și tot sistemul contra-dronă. Lucrul acesta putem să-l facem și prin finanțarea europeană”, a declarat Radu Oprea.