Programul de guvernare, depus în Parlament până la finalul săptămânii

Premierul desemnat vrea transparență totală în formarea Guvernului

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat că își dorește ca procesul de formare a viitorului Guvern să fie „extrem de transparent”, astfel încât oamenii să știe în fiecare etapă care este stadiul negocierilor. El a precizat că primii pași pe care i-a întreprins după anunțul privind desemnarea sa au fost dialogul cu cele trei partide care îl susțin.

„Vreau ca procesul de formare a guvernului să fie un proces extrem de transparent. Oamenii să știe în fiecare etapă unde suntem”, a spus Mureșan.

Programul de guvernare, prezentat în prima parte a săptămânii

Mureșan a anunțat că principalele elemente ale programului de guvernare urmează să fie prezentate în prima parte a acestei săptămâni, cel mai probabil marți. El a explicat că PNL, USR și UDMR au început deja lucrul la program, iar ideile principale existau încă din primăvară, dar trebuie actualizate în funcție de situația actuală.

„Ne-am pus de acord cu Partidul Național Liberal, USR și UDMR să începem munca la programul de guvernare. Sigur, avem din cursul primăverii deja idei principale, ele trebuie actualizate la momentul la care cele trei partide au propus”, a declarat premierul desemnat.

El a menționat că, în numirea sa, prioritățile vizau închiderea Planului Național de Redresare și Reziliență și finalizarea programului european de apărare SAFE. În prezent, PNRR-ul este închis, dar dialogul cu Comisia Europeană trebuie finalizat, iar SAFE a intrat în etapa de implementare.

Audieri de minimum 60 de minute pentru fiecare ministru

Siegfried Mureșan a declarat că va solicita președinților celor două camere ale Parlamentului ca audierea fiecărui ministru propus să dureze cel puțin 60 de minute. El a spus că își dorește audieri serioase, pentru ca miniștrii să aibă șansa de a arăta parlamentarilor că sunt pregătiți să ocupe portofoliile respective.

„Niciodată nu mi-au plăcut audieri făcute pe repede înainte de câte 30 de minute, de aceea audierea fiecărui ministru, așa voi solicita Parlamentului, minim 60 de minute pentru a putea fi purtat un dialog serios”, a afirmat Mureșan.

Întrebat dacă audierile lungi i-ar putea vulnerabiliza pe miniștrii propuși în fața unor eventuale atacuri politice, premierul desemnat a răspuns că nu se teme de acest lucru.

„Miniștrii pe care îi voi propune vor fi bine pregătiți. Nu ești capabil să fii ministru în Guvernul României dacă ți-e teamă de o sesiune de întrebări și răspunsuri de 60 de minute cu parlamentarii”, a spus el.

Programul și lista miniștrilor, depuse în Parlament până la finalul săptămânii

Mureșan a estimat că până la finalul acestei săptămâni va depune în Parlament programul de guvernare și lista cabinetului de miniștri, urmând ca audierile în comisiile parlamentare să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.

„Estimarea mea este că în cursul acestei săptămâni vom avea dialog cu grupurile parlamentare și că până la finalul acestei săptămâni voi depune programul de guvernare și cabinetul de miniștri în Parlamentul României”, a declarat premierul desemnat.

El a subliniat că Parlamentul trebuie să controleze Guvernul și că, în calitate de prim-ministru, va fi mereu la dispoziția parlamentarilor pentru dialog.

„Sunt parlamentar de 12 ani, cred că Parlamentul și parlamentarii trebuie luați în serios”, a mai spus Siegfried Mureșan.