Georgescu, mesaj pe Facebook din arest preventiv: „Copleșit de iubirea voastră”

Călin Georgescu transmite un mesaj susținătorilor săi de pe Facebook din arest preventiv

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook în noaptea de vineri spre sâmbătă, prin care le mulțumește susținătorilor săi. „Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit! Mulțumesc. Vă iubesc. Sus inimile!”, este textul postării.

Mesajul apare în contextul în care susținătorii săi au organizat, timp de mai multe zile, manifestații în fața Arestului Central al Poliției Capitalei și a sediului DIICOT.

În această săptămână, Călin Georgescu a fost dus patru zile consecutiv la sediul DIICOT pentru percheziții informatice.

Pe 29 septembrie, Curtea de Apel București a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, admitând contestația formulată de procurorii DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București.

Fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat într-un dosar în care este acuzat că ar fi participat la înșelarea unui om de afaceri cu aproximativ 1,1 milioane de euro. În același dosar a fost arestat preventiv și omul de afaceri Ionel Rusen.