Fostul preot Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă
Cristian Pomohaci, fost preot, este cercetat într-un nou dosar de pornografie infantilă instrumentat de DIICOT Târgu Mureș. Alături de el, alte trei persoane sunt implicate în acest caz, fiind vizate de anchetatori pentru distribuirea online de materiale cu minori.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2025 – martie 2026, cei patru ar fi obținut, deținut și stocat materiale video în care apar minori cu vârste între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, aceste materiale ar fi fost distribuite prin servicii de mesagerie online și pe pagini de socializare.
Miercuri, polițiștii și procurorii au efectuat trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și Vatra Dornei, județul Suceava. Cei patru suspecți, printre care și Cristian Pomohaci, au fost conduși la audieri.
Acesta este al treilea dosar în care Cristian Pomohaci este cercetat. Fostul preot se află deja în arest preventiv din luna iunie, după ce a fost pus sub acuzare în două dosare de agresiune sexuală și trafic de droguri, în primul caz fiind implicați și minori. Cristian Pomohaci a fost adus la audieri din arest, unde se află în celălalt dosar penal.