Luca Niculescu depune joi programul de guvernare și lista miniștrilor la Parlament
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, după două zile de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea viitorului Executiv.
Anunțul a fost făcut marți seara, într-o postare publicată pe Facebook, în care Luca Niculescu a precizat că discuțiile cu formațiunile politice și grupurile parlamentare s-au încheiat, iar dialogul rămâne deschis pentru identificarea unei formule care să asigure stabilitatea viitorului Guvern.
„Cântărim cu atenție toate formulele posibile, cu un singur criteriu: un Guvern stabil, care să poată lucra pentru români”, a transmis Luca Niculescu.
Premierul desemnat le-a mulțumit partidelor și grupurilor parlamentare pentru participarea la consultări, pentru deschidere și pentru propunerile transmise în cadrul discuțiilor.
Acesta a subliniat că obiectivul este instalarea cât mai rapidă a unui Guvern care să lucreze în interesul cetățenilor.
„România are nevoie de responsabilitatea noastră a tuturor pentru a avea instalat repede un Guvern care să lucreze pentru cetățeni. Fac tot ce ține de mine pentru asta”, a mai transmis Luca Niculescu.