Primul mesaj al noului ministru de Externe despre importanța Mării Negre

Dan Neculăescu, primul mesaj după preluarea mandatului de ministru de Externe

Dan Neculăescu a transmis marți primul său mesaj public după ceremonia de depunere a jurământului de la Palatul Cotroceni, prin care a preluat oficial mandatul de ministru al Afacerilor Externe. El a precizat că își începe activitatea după 24 de ani de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și că se concentrează din prima zi pe implementarea programului de guvernare.

„Este prima mea postare aici și mă bucur să o fac într-un moment de mare responsabilitate: preluarea mandatului de ministru al Afacerilor Externe al României, după 24 de ani de carieră în MAE. Este o adevărată onoare și, în același timp, un test uriaș pentru mine. Mă concentrez din prima zi pe implementarea programului de guvernare”, a transmis noul ministru, într-o postare pe Facebook.

Consolidarea apărării pe flancul estic, prioritatea numărul unu

Noul șef al diplomației române a anunțat că prioritatea numărul unu pe agenda sa va fi promovarea importanței consolidării apărării pe flancul estic, obiectiv pe care îl va susține în fața oficialilor Uniunii Europene și ai NATO. El a descris aceste obiective drept „clare și măsurabile”.

„Veți auzi de multe ori de la mine despre importanța Mării Negre”

În mesajul său, Neculăescu a subliniat că Marea Neagră va ocupa un loc central în demersurile sale diplomatice. „Veți auzi de multe ori de la mine despre importanța Mării Negre, așa cum o vor auzi constant și omologii mei, ori de câte ori voi susține nevoia unui efort comun pentru siguranța acestei regiuni. Marea Neagră trebuie să stea în prim-planul agendei euroatlantice, exact așa cum am văzut și astăzi la sediul NATO, în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori, convocată la solicitarea expresă a Președintelui Nicușor Dan”, a explicat noul ministru de Externe.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care președintele Nicușor Dan a convocat pentru joi o reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, după atacurile asupra navelor din Marea Neagră.