Fifor, către foștii parteneri de guvernare: Nu SUA au dat de pământ cu voi

Mihai Fifor respinge teoria implicării SUA în căderea Guvernului Bolojan

Deputatul PSD Mihai Fifor a respins categoric ipoteza potrivit căreia Statele Unite ar fi avut un rol în căderea Guvernului Bolojan, afirmând că motivele reale ale demiterii Executivului trebuie căutate în România.

„Sigur, Guvernul Bolojan a căzut pentru că «americanii». Pentru că cică așa ar fi zis ambasadoarea SUA la Atena. Un fake grosolan, de altminteri. Serios? Atât puteți? Chiar ne credeți idioți?”, a scris Mihai Fifor pe rețelele sociale.

Problemele reale invocate de Fifor

Social-democratul susține că demiterea Guvernului Bolojan a fost determinată de modul de guvernare, invocând situația economiei, inflația, taxele, sistemul de sănătate și prețurile la energie.

„Nu cumva Guvernul Bolojan a căzut pentru că a nenorocit țara asta? Că economia e praf, că inflația e până la cer și dincolo de el? Că sănătatea e blocată și mor oameni în spitale pentru că nu mai sunt bani pentru susținerea sistemului? Că românii nu își mai pot duce traiul de pe o zi pe alta și suntem în prag de iarnă?”, a scris deputatul PSD.

El i-a criticat și pe foștii parteneri de guvernare: „Americanii, ce să spun… Dar pe români îi vedeți? Îi auziți? Sau în bula voastră ei nu există. Decât cel mult ca să vă deranjeze ca zgomot de fond…”

Poziția față de formarea unui nou Guvern

Fifor a criticat și demersurile pentru formarea unui nou Executiv, exprimându-și preferința pentru organizarea alegerilor anticipate: „Așa aș merge la alegeri anticipate… Să vă spună țara asta verde-n față ce refuzați să pricepeți”.

„Cât despre SUA… (…)! Nu ei au dat de pământ cu voi, ci țara asta adusă în pragul disperării”, a mai afirmat deputatul PSD.

Contextul demiterii Guvernului Bolojan

Fifor a amintit că Guvernul Bolojan a fost demis prin votul Parlamentului: „Oare nu cumva Bolojan a fost trimis acasă cu votul covârșitor al Parlamentului? Chiar toți cei care am votat suntem cuprinși de o transă colectivă indusă de SUA?”

PSD a făcut parte din Guvernul Bolojan din iunie 2025 până în aprilie 2026, perioadă în care au fost adoptate majorarea TVA și a accizelor, introducerea CASS pentru partea din pensii care depășește 3.000 de lei și înghețarea pensiilor și salariilor din sectorul public pentru 2026.

Social-democrații și-au retras sprijinul politic pentru Guvern pe 20 aprilie, iar miniștrii PSD au demisionat trei zile mai târziu. Pe 5 mai, Guvernul Bolojan a fost demis prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și grupul parlamentar PACE – Întâi România.

Declarațiile ambasadoarei SUA în Grecia

Presa americană a relatat despre o discuție care a avut loc în luna martie, la o cină de la Atena, la care au participat oficiali greci și americani. Ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi făcut referire la iminenta cădere a Guvernului Bolojan, sugerând că Statele Unite au avut un rol în acest deznodământ.

„Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici”, ar fi spus Guilfoyle, potrivit unei publicații americane, care citează o persoană prezentă la cină și alte persoane cărora le-ar fi fost relatată discuția.