Lidia Vadim Tudor: Forum Europa, un eveniment de răsunet și foarte important pentru România
Deputata Alianței pentru Unirea Românilor, Lidia Vadim Tudor, a declarat sâmbătă că Forum Europa, evenimentul organizat de formațiune la Palatul Parlamentului, este „foarte important”, prin promovarea dialogului european. Declarația a fost făcută înainte de începerea conferinței „Regina Maria a României – Puterea femeilor care fac istorie”, potrivit Mediafax.
Potrivit deputatei, evenimentul oferă ocazia de a analiza viziunea pe care o au politicieni și oameni de seamă din peste 55 de țări despre România și despre parcursul european al țării. „Este foarte important. Este important pentru că avem și noi ocazia de a analiza și de a vedea viziunea pe care o au politicieni și oameni de seamă din peste 55 de țări despre țara noastră și despre ceea ce se întâmplă cu parcursul european până la urmă al țării noastre. Și pe de altă parte avem ocazia de a dezbate teme importante de pe agenda europeană”, a spus Lidia Vadim Tudor.
Deputata a calificat gala de deschidere drept un „eveniment de răsunet” și a subliniat necesitatea dialogului cu partenerii europeni.
„Ziua Reginei Maria”, instituită prin proiect inițiat de AUR
În cadrul aceleiași intervenții, Lidia Vadim Tudor a vorbit despre importanța promovării imaginii Reginei Maria. Ea a amintit că 29 octombrie a devenit oficial, anul acesta, „Ziua Reginei Maria”, printr-un proiect inițiat de AUR.
„Este un eveniment prin care sărbătorim 100 de ani de la turneul american al Reginei Maria. Noi ca partid avem deja o lege prin care instituim ziua reginei Maria și am organizat de-a lungul timpului numeroase evenimente prin care am celebrat-o pe Regină. Și în seara aceasta, de ce nu, o sărbătorim și cu această ocazie și de asemenea pe toate femeile din partidul nostru pentru că vor fi prezente peste 800 de doamne de la noi din partid”, a spus deputata.
Forum Europa, o reuniune internațională de trei zile la Palatul Parlamentului
Alianța pentru Unirea Românilor organizează, în perioada 13-15 noiembrie, la Palatul Parlamentului din București, Forum Europa – „Viziune, Identitate, Educație”, o reuniune internațională dedicată apărării suveranității naționale, identității europene și dreptului popoarelor de a-și decide singure viitorul.
Evenimentul aduce împreună lideri politici, parlamentari, europarlamentari, diplomați și reprezentanți ai mișcărilor conservatoare și suveraniste din Europa și din întreaga lume. Timp de trei zile, Bucureștiul găzduiește conferințe, dezbateri și întâlniri internaționale la care sunt așteptate câteva mii de persoane și peste 200 de invitați din străinătate.
Forum Europa oferă un cadru de dialog și cooperare între reprezentanții formațiunilor politice care susțin o Europă a națiunilor libere, în care suveranitatea statelor, identitatea națională și voința cetățenilor reprezintă principii fundamentale.