Fostul director comercial al Oil Terminal, reținut în dosarul contrabandei cu motorină prin Portul Constanța
Gabriel Daraban, fostul director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT în dosarul privind contrabanda cu motorină prin Portul Constanța. El își dăduse demisia cu o zi înainte de perchezițiile care au avut loc miercuri la 46 de adrese din Capitală și din cinci județe.
Potrivit procurorilor, aproximativ 66.000 de tone de combustibil ar fi fost introduse în România cu documente false, prin intermediul Vămii Constanța. Prejudiciul adus statului este estimat la peste 80 de milioane de lei.
Anchetatorii susțin că Gabriel Daraban ar fi fost implicat într-o grupare infracțională care, cu ajutorul a două firme din Malta și Elveția, ar fi pus în funcțiune un mecanism complex prin care combustibilul ar fi fost adus în țară cu acte false. Gruparea ar fi fost înființată în anul 2023 și ar fi funcționat prin intermediul mai multor societăți, folosind facturi fictive și operațiuni comerciale nereale pentru a evita plata taxelor și impozitelor din comerțul cu motorină și benzină.
Dosarul vizează infracțiuni de evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, deturnarea licitațiilor publice și abuz în serviciu. Potrivit DIICOT, principalul mecanism de evaziune fiscală a constat în interpunerea artificială a unei societăți aflate în insolvență între firma care asigura aprovizionarea cu motorină și cea care comercializa produsele către beneficiarii finali. Societatea interpusă a emis facturi pentru operațiuni nereale, utilizate pentru deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată.
DIICOT a precizat că din probele administrate până în prezent nu a rezultat că motorina ar proveni de la distribuitori localizați în Federația Rusă, iar cauza vizează cu precădere eludarea obligațiilor fiscale, respectiv plata TVA și a accizelor, de către societățile implicate în circuitul infracțional.
Zeci de persoane au fost audiate în acest dosar, printre care inspectori vamali, o fostă directoare a Vămii Constanța și angajați de la CEC Bank. Audierile s-au încheiat noaptea târziu. Gabriel Daraban va fi dus joi în fața judecătorilor, urmând să se stabilească ce măsură preventivă va primi.
Reprezentanții Oil Terminal au transmis că societatea nu are nicio calitate procesuală în această cauză penală și că au pus la dispoziție, din noiembrie 2025, toate documentele solicitate, asigurând întregul sprijin pentru clarificarea situației.