Lucrările la Pasajul Prieteniei au început în sudul Bucureștiului
Construcția Pasajului Prieteniei, un nou pasaj rutier subteran în Sectorul 4 al Capitalei, a început joi, la intersecția Șoselei Olteniței cu Șoseaua Vitan-Bârzești și strada Sergent Ion Iriceanu, una dintre cele mai aglomerate intersecții din sudul Bucureștiului. Anunțul a fost făcut de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, și de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Potrivit edililor, pasajul va prelua traficul rutier de tranzit în subteran, iar la suprafață vor fi amenajate linii de tramvai, trotuare și o pistă pentru biciclete. Construcția va avea o lungime acoperită de 442 de metri și câte două benzi de circulație pe sens, fiind dotată cu sisteme de iluminat, ventilație, drenaj și monitorizare. Proiectul include trotuare noi și o pistă pentru biciclete cu lățimea de 1,5 metri.
Al treilea pasaj pe inelul median al Capitalei
Daniel Băluță a declarat că lucrările vizează cel de-al treilea pasaj rutier construit de Sectorul 4 pe inelul median de circulație al Bucureștiului, alături de Pasajul Europa Unită, deschis circulației în 2023, și de Pasajul Apărătorii Patriei, a cărui construcție se apropie de finalizare.
Potrivit primarului Sectorului 4, proiectul a fost gândit inițial ca o construcție supraterană, care ar fi permis mașinilor să traverseze intersecția pe deasupra șoselei. Soluția a fost schimbată în timpul discuțiilor dintre Primăria Sectorului 4 și Primăria Capitalei, după ce specialiștii municipalității au prezentat argumentele în favoarea unui pasaj subteran.
Ciucu: „Mai încet, mai scump, dar mai bun pentru oraș”
Ciprian Ciucu a explicat că varianta subterană este mai dificil de construit și presupune cheltuieli mai mari, dar permite păstrarea tramvaielor la suprafață și o amenajare mai bună a spațiului destinat pietonilor. „Am insistat și am căzut de acord că e bine să-l facem poate mai încet, mai scump, dar mai bun pentru oraș”, a declarat primarul general.
Edilul Capitalei a precizat că schimbarea soluției a prelungit pregătirea lucrării cu aproximativ două-trei luni și că accentul trebuie să fie pus pe transportul public, urmând să susțină exclusiv proiectele de pe inelul central al Capitalei care includ și transportul public.
Costuri estimate și termen de finalizare
Valoarea estimată a lucrării este de 320 de milioane de lei, inclusiv TVA, iar termenul de execuție este de 18 luni, calculat de la 12 noiembrie 2026. Astfel, pasajul ar urma să fie finalizat în mai 2028. Lucrările sunt executate de compania Concelex, investiția aparținând Primăriei Sectorului 4, în timp ce Primăria Capitalei participă la verificarea și coordonarea proiectului.
Restricții de circulație în două etape
Lucrările vor modifica circulația în zona intersecției. În prima etapă, începută joi, restricțiile vizează prima bandă și parcarea de pe strada Sergent Ion Iriceanu, pe sensul dinspre Sectorul 4 către Sectorul 3, precum și trotuarul și prima bandă de pe Șoseaua Vitan-Bârzești, în dreptul unității militare. Vor exista modificări și în zona scuarului central de pe strada Iriceanu.
Peste două săptămâni, restricțiile se vor extinde la primele două benzi și la trotuarul de pe Șoseaua Vitan-Bârzești, pe sensul dinspre Sectorul 4 către Sectorul 3. Daniel Băluță a precizat că în ambele etape va fi menținută circulația pe câte două benzi pe fiecare sens și va fi asigurată circulația pietonilor, iar accesul la unitatea militară și la unitatea de pompieri va fi păstrat pe durata lucrărilor.
Asigurări privind evacuarea apelor pluviale
Primarul Sectorului 4 a dat asigurări că proiectanții și constructorii au prevăzut măsuri pentru evacuarea apelor pluviale. „Constructorii, inginerii, au luat toate măsurile necesare, astfel încât acest pasaj să nu fie sub nicio formă inundabil”, a declarat Daniel Băluță.