Nicușor Dan, replică ironică după mesajul lui Kovesi: „O declarație neașteptată pentru o doamnă”
Președintele Nicușor Dan a reacționat ironic, marți, în cadrul unei conferințe de presă, la declarațiile Laurei Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, care i-a urat „mult somn, un somn bun” după ce șeful statului afirmase că înclină să creadă că în perioada în care aceasta conducea DNA au existat abuzuri.
Întrebat ce părere are despre mesajul fostei șefe a DNA, președintele a răspuns scurt: „O declarație neașteptată pentru o doamnă”.
Contextul schimbului de replici
Schimbul de replici a avut loc în contextul unor tensiuni publice între cei doi, după ce Nicușor Dan a vorbit despre posibile abuzuri în activitatea procurorilor din perioada conducerii Laurei Codruța Kovesi la Direcția Națională Anticorupție și la Parchetul General.
Într-un interviu, Kovesi a criticat afirmațiile președintelui și a susținut că acestea nu au afectat-o doar pe ea, ci și imaginea unei instituții importante și a procurorilor care au lucrat sau lucrează în DNA.
Mesajul lui Kovesi
„Faptul că ai obținut un scor bun la olimpiade internaționale de matematică nu te califică să faci astfel de afirmații. Și, cu siguranță, funcția de președinte al României este o funcție dificilă, stresantă, obositoare. Îi doresc președintelui mult somn, un somn bun. Țara are nevoie de el să revină în formă bună”, a declarat Laura Codruța Kovesi.
Întrebată dacă Nicușor Dan s-a bazat pe ceva atunci când a făcut afirmațiile despre presupusele abuzuri, șefa Parchetului European a răspuns: „Tind să cred că nu. Alt comentariu nu o să mai fac”.