Nicușor Dan susține comasarea localităților mici și reforma administrativ-teritorială

Nicușor Dan susține reorganizarea administrativ-teritorială a României

Președintele Nicușor Dan a declarat marți seara, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Palatul Cotroceni, că este necesară o reorganizare administrativ-teritorială a României, care să includă comasarea comunelor mici ce nu își mai pot susține cheltuielile. Șeful statului a subliniat că actuala împărțire teritorială datează din 1968 și nu mai corespunde realității economice din prezent.

Întrebat despre reforma teritorială propusă în ultimele zile de PSD, Nicușor Dan a explicat că aceasta are două componente importante. Prima vizează comunele mici, nefuncționale, care ar putea fi comasate, iar o parte dintre serviciile publice ar putea fi transferate către orașele din apropiere. „Înțeleg că în diferite forme multă lume vrea să facă asta, deci susțin orice astfel de formulă”, a afirmat președintele.

O reformă amplă, corelată cu dezvoltarea economică

A doua componentă menționată de șeful statului presupune o reformă administrativ-teritorială mai amplă, care să reflecte schimbările economice și dezvoltarea urbană din ultimele decenii. Nicușor Dan a apreciat că această etapă nu poate fi finalizată până la următoarele alegeri locale.

„Împărțirea administrativ-teritorială a României azi este cea din 1968. Și cea din 1968 corespundea cu economia anului 1968. Deci regimul comunist de atunci a făcut o treabă, din punct de vedere al dezvoltării urbane, relativ profesionistă. (…) Numai că economia de azi nu mai este economia din 1968. Noi trebuie să avem curajul să recunoaștem că economia azi este produsă, se concentrează în marile centre urbane și să facem o împărțire administrativ-teritorială care să dea locul cuvenit acestor mari centre urbane”, a declarat președintele.

Dezbatere cu sociologi și economiști

Șeful statului a subliniat că o asemenea reformă necesită o dezbatere amplă, la care să participe nu doar sociologi, ci și economiști. „Pe subiectul ăsta dezbaterea nu a început și este puțin mai amplă. Adică trebuie să aibă, dincolo de sociologi, trebuie să aibă și economiști. Încurajez o astfel de dezbatere”, a afirmat Nicușor Dan.

În legătură cu comasarea comunelor mici, președintele a susținut că aceasta poate fi realizată atât voluntar, cât și printr-o decizie impusă acolo unde unitățile administrativ-teritoriale nu își pot susține financiar funcționarea. „O comasare voluntară sau forțată acolo unde în mod evident unitatea actuală administrativ-teritorială nu poate să își susțină cheltuielile”, a conchis Nicușor Dan.

Scenariile analizate de PSD

Dragoș Benea, social-democratul responsabil cu reforma administrativ-teritorială, a anunțat luni, după ședința Biroului Politic Național al PSD, că se lucrează la mai multe scenarii privind comasarea localităților mici. Potrivit acestuia, unul dintre scenarii prevede comasarea tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori.

În acest sens, PSD propune șase criterii pentru stabilirea localităților sustenabile: populație și demografie, sustenabilitate economică, capacitate administrativă, conectivitate, accesibilitate și servicii publice locale. Benea a estimat că în jur de 15.000 – 18.000 de aleși locali vor dispărea după 2028 dacă această reformă va trece, iar reforma ar urma să fie făcută prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament.