Claudiu Manda amenință miniștrii PSD: „S-ar putea ca pe unii să nu-i mai prindă Crăciunul în funcție”
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis luni un avertisment dur miniștrilor partidului, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național. El a anunțat că partidul a stabilit termene clare pentru membrii săi din Guvern, iar unele dintre acestea au expirat deja săptămâna trecută, în timp ce altele expiră chiar luni.
Manda a subliniat că toți colegii trebuie să trateze cu seriozitate deciziile luate în partid și să înțeleagă că nu fiecare își poate face propria politică în minister. El a precizat că PSD are așteptări de la miniștrii săi și că răbdarea nu este nelimitată.
„Eu și Sorin avem un mesaj: dacă lucrurile continuă în această direcție, s-ar putea ca pe unii să nu-i mai prindă Crăciunul în funcție”, a avertizat Claudiu Manda.
Grindeanu îl compară pe primarul Buzăului cu Olguța Vasilescu
Ședința BPN a fost deschisă de președintele PSD, Sorin Grindeanu, cu laude la adresa primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, și cu un atac direct la adresa primarului Buzăului, Constantin Toma. Grindeanu a felicitat-o pe Vasilescu pentru proiectul de peste 500 de milioane de euro inaugurat în oraș, prin care craiovenii au acum apă de izvor de munte la robinet.
Liderul social-democrat a declarat că Vasilescu a demonstrat că știe să atragă fonduri europene, spre deosebire de Constantin Toma, care, în opinia sa, stă „de dimineața până seara pe la televiziuni” să-și prezinte opiniile politice. Potrivit lui Grindeanu, primarul Buzăului ar fi pierdut 80 de milioane de euro din PNRR pentru anveloparea blocurilor.
„Asta înseamnă să fii preocupat de oameni și nu de analize politice. Aici e diferența”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Apa care ajunge la Craiova provine de la Izvarna, din zona Tismana, printr-o conductă de 123 de kilometri, și nu are nevoie de tratare. Constantin Toma, primar PSD al Buzăului, este unul dintre cei mai duri critici ai lui Sorin Grindeanu din interiorul partidului.