Crescătorii de porci primesc sprijin financiar. Ce fonduri UE vor primi fermierii în 2027

Sprijin pentru crescătorii de porci împotriva pestei porcine africane

Senatorii social-democrați au votat luni o inițiativă care prevede acordarea unui ajutor de minimis pentru crescătorii de porcine, măsură menită să prevină răspândirea pestei porcine africane în România. Anunțul a fost făcut de senatorul PSD Sorin Moise, membru al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală.

Potrivit acestuia, sprijinul se adresează gospodăriilor populației cu 1-5 capete, precum și exploatațiilor comerciale mici și medii cu până la 50 de capete. Ajutorul contribuie la acoperirea costurilor legate de măsurile de biosecuritate necesare pentru prevenirea răspândirii bolii.

Sumele vor fi achitate într-o singură tranșă, ceea ce asigură un flux de numerar util fermierilor pentru a face față dificultăților financiare generate de aplicarea regulilor sanitar-veterinare.

Ajutoarele naționale tranzitorii continuă și în 2027

Totodată, PSD anunță că săptămâna trecută, în cadrul Consiliului European de Agricultură și Pescuit (AgriFish), la care a participat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a fost aprobată includerea ajutoarelor naționale tranzitorii pentru fermierii români în viitoarea Politică Agricolă Comună, începând din 2027.

Senatorul Sorin Moise a declarat că această decizie înseamnă bani pe care fermierii se pot baza pentru a se dezvolta și a reduce decalajul față de ceilalți fermieri europeni. Fără această măsură, plățile pentru fermieri și crescătorii de animale s-ar fi oprit peste un an.

Pentru anul de cerere 2025, ajutoarele naționale tranzitorii au ajuns la aproximativ 918 milioane de lei, dintre care 610 milioane de lei au fost destinate crescătorilor de animale, a precizat Sorin Moise.

Senatorul PSD a subliniat că România trebuie respectată în Europa, fără a se certa cu Bruxelles-ul și fără a accepta automat toate deciziile venite de la nivel european, iar exercitarea intereselor naționale rămâne prioritară.