USR și-a ales noul Birou Național la Congresul de la Timișoara
USR și-a desemnat sâmbătă, la Timișoara, componența noului Birou Național, structura colectivă care va coordona activitatea politică a formațiunii la nivel național în următorii trei ani. Aproximativ 600 de delegați au votat pentru cele 24 de locuri disponibile, într-un congres marcat de rivalități interne și de atacuri la adresa PSD.
Potrivit rezultatelor preliminare, funcțiile de vicepreședinți au fost câștigate, în ordinea numărului de voturi, de Radu Miruță, Diana Buzoianu, Iulian Lorincz, Dan Barna, Radu Mihaiu, Irineu Darău și Diana Stoica. Din noul Birou Național mai fac parte, ca membri, Cristian Seidler, Stelian Ion, Silviu Dehelean, Ionuț Moșteanu, Oana Țoiu, Vlad Voiculescu, Sorin Șipoș, Oana Murariu, Roxana Vîlcu, Pollyanna Hangan, Eugen Terente, Teodora Stoian, Ruben Lațcău, Mircea Aurel Deac, Andrei Nistor, Lucian Stanciu-Viziteu și Florin Drăgulin.
Reprezentanții USR au precizat că rezultatele sunt preliminare, iar lista finală urma să fie anunțată la aproximativ două ore după publicarea primelor date.
Trei tabere au concurat pentru controlul conducerii
În centrul confruntării s-a aflat controlul Biroului Național. Trei liste, fiecare cu câte 29 de candidați, au concurat pentru cele 24 de locuri, alături de patru candidați independenți, iar mandatele au fost distribuite proporțional cu voturile obținute.
Prima grupare, „USR Echilibru”, condusă de Diana Buzoianu, a reunit-o pe Oana Țoiu, Irineu Darău, Vlad Voiculescu, Diana Stoica, Sorin Șipoș, Ruben Lațcău și Oana Murariu. A doua tabără, „USR Deschis”, condusă de Radu Miruță, i-a avut pe listă pe Ionuț Moșteanu, Dan Barna, Stelian Ion, Cristian Seidler, Radu Mihaiu, Violeta Alexandru și Silviu Dehelean. A treia platformă, „USR Forța din Filiale”, condusă de Lucian Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău, a promovat o implicare mai mare a organizațiilor locale în luarea deciziilor. Din această grupare face parte și Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1.
Fritz rămâne președinte, dar miza este puterea sa reală
Dominic Fritz a fost ales președinte al USR în vara anului 2025, pentru un mandat de patru ani, care se încheie în 2029, iar funcția sa nu a fost supusă votului la congres. Alcătuirea Biroului Național va influența însă susținerea politică de care se va bucura în interiorul partidului: o majoritate favorabilă i-ar putea consolida autoritatea, în timp ce un rezultat favorabil altor grupări ar putea impune negocieri și compromisuri.
Înainte de începerea congresului, Fritz a transmis un mesaj de neutralitate și unitate. „Personal, nu susțin pe cineva anume, voi lucra cu orice Birou îmi vor prezenta colegii delegați din țară”, a declarat liderul USR. Acesta a insistat că existența mai multor liste nu înseamnă neapărat că partidul este divizat și că obiectivul comun trebuie să rămână construirea unei alternative politice la PSD și AUR.
Atacuri dure la PSD și o rezoluție pentru opoziție
Discursurile de la congres au fost dominate de criticile împotriva PSD, revenit la guvernare în urma învestirii Cabinetului Luca Niculescu. Dominic Fritz a susținut că social-democrații au încercat să slăbească USR și să îi afecteze poziția politică. „Acum două luni, PSD a scris o lege ca să mă scoată din Primărie. Nu cred că se așteptau ca astăzi tot partidul să se adune la Timișoara. Au vrut să-i umilească pe timișoreni și să îngenuncheze USR, dar iată că suntem aici, cu capul sus și în picioare”, a afirmat acesta. Liderul partidului a lansat apoi un atac direct: „Bună ziua, Grindeanu, și Simonis, și Neacșu, și Lia, și Pahonțu, și cum s-or mai numi toate fețele sistemului PSD, bună ziua, tot nu aveți România!”
Diana Buzoianu a acuzat o „restaurație PSD-istă” în instituțiile statului, invocând cazul unui director de la Apele Române despre care a susținut că a intrat în concedii medicale după ce a fost demis, revenind la activitate odată cu schimbarea guvernării. „Noi am pus oameni pe concursuri reale, ei își pun oameni pe telefoane. Asta este restaurația PSD-istă”, a declarat aceasta. Radu Miruță a criticat la rândul său modul în care PSD s-a raportat la reformele administrative: „Un an întreg PSD a stat la masa acestei guvernări și s-a văitat, s-a văitat că reformele dor, s-a văitat că USR deranjează, s-au văitat că nu ar fi respectați”.
Congresul a adoptat și o rezoluție politică intitulată „Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt”, prin care partidul își stabilește obiectivele pentru perioada de opoziție. Documentul prevede construirea unei alternative de guvernare fără PSD și AUR, dar cu participarea PNL și a altor forțe politice care susțin reformele. „Fără PSD și AUR, este nevoie și de PNL. Vom lucra la o mare mișcare reformistă, unde vedem și PNL, dar va fi un parteneriat de egalitate”, a declarat Dominic Fritz. Rezoluția mai prevede opoziția față de majorarea taxelor, reducerea privilegiilor din administrație, reformarea justiției și schimbări în organizarea administrativă.