Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după incendiul din Brașov: Nu au fost date dovezi

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după incendiul din Brașov: Nu au fost prezentate niciun fel de dovezi

Ambasada Rusiei la București a reacționat marți, după ce ambasadorul Vladimir Lipaev a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), afirmând că autoritățile române nu au prezentat „niciun fel de dovezi” care să susțină acuzațiile privind implicarea Rusiei în incendiul izbucnit pe 14 septembrie la Carfil Brașov.

În comunicatul publicat marți, reprezentanții misiunii diplomatice ruse au precizat că Vladimir Lipaev a fost „invitat” la MAE pentru o întrevedere în cadrul căreia partea română a acuzat „fără temei” Rusia de organizarea incendiului de la una dintre întreprinderile din Brașov. „Desigur, nu au fost prezentate niciun fel de dovezi”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, diplomatul rus a respins categoric „insinuările calomnioase pe această temă”, subliniind că Federația Rusă nu a planificat, nu a coordonat și nu a desfășurat niciodată acte de sabotaj pe teritoriul României și nici pe teritoriul altor state străine.

Ambasadorul a îndemnat partea română să nu atribuie Rusiei „stilul și metodele aliatului României, regimul neonazist de la Kiev, al cărui caracter terorist este bine-cunoscut”. Șeful misiunii diplomatice ruse a calificat drept „manifestări de cinism politic și ipocrizie” tentativele de a pune pe seama Rusiei responsabilitatea pentru incidentele care implică nave maritime în Marea Neagră.

„Nu este un secret pentru nimeni că singura sursă de amenințări la adresa siguranței navigației în regiune este Ucraina și complicii săi, care îi furnizează armament”, au transmis reprezentanții Ambasadei. Aceștia au adăugat că, de la începutul anului, forțele armate ale Ucrainei au vizat peste 250 de nave comerciale care operau în interesul operatorilor economici ruși, iar 28 de marinari și-au pierdut viața.

Convocarea ambasadorului rus la București a avut loc după sabotajul de la Carfil Brașov, România acuzând Moscova de acțiuni care pun în pericol securitatea țării.