DIICOT a destructurat o rețea de trafic de heroină din Ferentari
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au destructurat o grupare specializată în vânzarea de heroină în zona Ferentari din București, potrivit unui comunicat transmis joi. În urma perchezițiilor, anchetatorii au confiscat 940 de doze de heroină de câte 0,1 grame, pregătite pentru vânzare, precum și alte 300 de grame de heroină neporționată, care urmau să ajungă la alți dealeri sau direct la consumatori.
Un număr de 12 persoane, cu vârste cuprinse între 32 și 57 de ani, au fost reținute. Acestea sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, iar patru dintre ele sunt cercetate și pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Liderul grupării ar fi o femeie de 57 de ani, despre care procurorii susțin că „și-a asumat sarcina de a procura heroina și de a supraveghea, alături de ceilalți membri, activitatea vânzătorilor”.
Rețea cu celule satelit și puncte de distribuție
Conform anchetatorilor, gruparea era organizată în „multiple celule satelit organizate ca puncte de distribuție a drogurilor de mare risc” și se specializase în comercializarea de heroină „atât în sistem en-gros, către alți dealeri, cât și în doze individuale, direct către consumatorii stradali”.
Procurorii au arătat că atât membrii grupării, cât și persoane neafiliate acționau în multiple puncte de comercializare, cu roluri distincte în cadrul mecanismului infracțional, fiecare având cunoștință despre acțiunile celorlalți pentru a evita interferențele. Pentru a reduce riscul de identificare și pentru a păstra o anumită distanță față de activitatea directă de comercializare, vânzarea către consumatori era încredințată unor terți care acționau în calitate de vânzători.
„Ghizi” și „santinele” în cartierul Ferentari
Anchetatorii susțin că membrii grupării exploatau particularitățile cartierului Ferentari și recurgeau la așa-numiți „ghizi” care identificau posibilii cumpărători, dar și la „santinele” care supravegheau locurile din care era vândută heroina. În acest context, inculpații își puteau transfera clienții între ei, iar permiterea consumului de heroină chiar în interiorul unor puncte de distribuție diminua necesitatea ca consumatorii să se deplaseze cu drogurile asupra lor, astfel încât activitatea infracțională să fie cât mai puțin vizibilă în exterior.
Din comunicatul DIICOT reiese că gruparea obținea 50 de lei pentru o doză de 0,1 grame de amestec de heroină cu alte substanțe.
Probe ridicate în urma perchezițiilor
Pe lângă cele 927 de doze de heroină pregătite pentru vânzare și cele 300 de grame de heroină neporționată, anchetatorii au ridicat 111 comprimate de Metadonă, 500 de seringi nefolosite și alte 50 folosite, patru pistoale cu bile și 20.000 de lei. Toate acestea urmează să fie folosite ca probe în dosar.