Cap de porc la poarta lui Marius Lulea. Poliția verifică. Lulea: Mă tem pentru copiii mei

Incident la locuința lui Marius Lulea: un cap de porc, lăsat la poartă. Poliția face verificări

Un cap de porc, considerat un simbol al trădării, a fost lăsat în fața locuinței lui Marius Lulea, cofondator al AUR și critic deschis al liderului partidului, George Simion. Incidentul a fost semnalat duminică dimineață, iar polițiștii din Otopeni au început verificările pentru a stabili situația de fapt și pentru a identifica persoanele implicate.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, un bărbat în vârstă de 46 de ani a anunțat poliția după ce ar fi descoperit un cap de porc în dreptul porții de acces în curtea locuinței sale. Acesta le-a mai relatat oamenilor legii că, în urmă cu câteva zile, ar fi observat în apropierea casei un afiș pe care era reprezentată o figură cu aspect amenințător. Anchetatorii verifică inclusiv dacă există o legătură între cele două incidente, urmând ca măsurile legale să fie dispuse în funcție de rezultatele cercetărilor.

Lulea: „Văd acest gest ca pe o amenințare cu moartea”

Marius Lulea a declarat că soția sa a găsit capul de porc la intrarea în casă, în intervalul orar 10-11, și a calificat gestul drept o amenințare cu moartea. „Este o practică, un semnal care se folosește de către grupările mafiote”, a afirmat el.

Cofondatorul AUR a precizat că a depus o plângere penală și că există imagini clare cu persoanele implicate și cu autoturismul folosit, care ar putea permite identificarea celor responsabili. El a spus că are încredere în procurori și în instanțele de judecată și că așteaptă ca acestea să își facă datoria.

Lulea a subliniat că situația a depășit limitele unei confruntări politice și că doar autoritățile pot interveni pentru a clarifica împrejurările incidentului. „Cred că în momentul de față s-au depășit niște limite și nu cred că Marius Lulea poate să soluționeze această chestiune, ci doar statul român”, a declarat el.

Îngrijorare pentru siguranța familiei

Marius Lulea și-a exprimat temerea pentru siguranța familiei sale, în special a celor cinci copii și a soției. „Tratez cu maximă seriozitate, mai ales că vorbesc de familia mea, de cei cinci copii, de soție. Nu cred că dezbaterea politică trebuie să se mute pe un comportament infracțional sociopat, așa cum se întâmplă în momentul de față”, a spus el.

El a adăugat că astfel de incidente nu ar trebui să facă parte din dezbaterea politică și că nimeni nu trebuie intimidat pentru opiniile sale. „Libertatea de exprimare este un drept fundamental, iar nimeni nu trebuie să se teamă să își exprime public opiniile”, a afirmat Lulea.

Stickere cu ochii lui Diabolik, lipite în Tunari

Tot în fața casei lui Lulea, pe cutia contorului de gaze, a fost lipit un sticker care pare să reprezinte ochii lui Diabolik, un antierou din benzile desenate italiene, supranumit „Regele Terorii”. Personajul este cunoscut pentru costumul negru care îi lasă la vedere doar ochii.

Stickere similare au fost lipite pe mai multe locuințe, autoturisme și chiar pubele din localitatea ilfoveană Tunari, considerată un fief al AUR. Lulea a afirmat că, în ultimele zile, în fața locuințelor mai multor persoane aflate în opoziție față de George Simion au fost lipite afișe și că aceasta este legătura dintre persoanele vizate.

El a comparat aceste practici cu metodele naziste de intimidare și a spus că nu se simte intimidat și nu va vorbi mai puțin. Lulea a făcut referire și la cazul lui Claudiu Târziu, care ar fi avut, pentru o perioadă îndelungată, în fața sediului partidului său, un autoturism înregistrat pe numele partidului AUR, pe care era montată o cameră de filmat, gest pe care acesta l-ar fi considerat o formă de intimidare.

Conflictul dintre Marius Lulea și George Simion

Marius Lulea l-a criticat constant pe George Simion în ultimele luni și a contestat direcția anti-UE și pro-rusă imprimată de liderul AUR. La rândul său, Simion a susținut că Lulea a fost exclus din partid pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Marius Lulea a respins acuzația și a făcut publice chitanțe care ar demonstra că și-a achitat cotizația.

Marius Lulea este cofondator al AUR, alături de George Simion, și a fost angajatorul acestuia la firma de construcții pe care o administrează.