Cinci angajați ai Vămii Halmeu, reținuți de DNA pentru luare de mită
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus reținerea pentru 24 de ore a cinci angajați ai Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, trei polițiști de frontieră și doi funcționari vamali, într-un dosar care vizează acuzații de corupție la frontiera dintre România și Ucraina.
Potrivit DNA, este vorba despre Aurelian-Florin Ghiurău-Schiesz, Mircea Darida și Radu-Adrian Nergheș, ofițeri și agenți de poliție de frontieră în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, precum și despre Szilard Richard Ilonczai și Attila Juhasz, funcționari vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Halmeu. Aceștia sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, în calitate de autori sau complici.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2025-2026, cei cinci ar fi primit de la conducătorii auto care tranzitau frontiera sume de bani în euro, dolari sau alte valute, cuprinse între 50 și 1.900 de euro sau echivalent. Banii ar fi fost oferiți pentru ca angajații să nu constate eventualele nereguli și să efectueze controale formale asupra persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și altor bunuri.
Cele cinci persoane urmează să fie prezentate Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Șeful punctului de frontieră, arestat preventiv
În același dosar, Daniel-Constantin Căpățână, șeful Punctului de Trecere a Frontierei de Stat Halmeu, a fost arestat pentru 30 de zile. El este acuzat de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, mărturie mincinoasă în formă continuată, inducerea în eroare a organelor judiciare în formă continuată și sustragerea de obiecte sau înscrisuri în formă continuată.
Conform procurorilor, în perioada în care a fost autorizat în calitate de colaborator cu o altă identitate decât cea reală, Căpățână ar fi divulgat unor persoane neautorizate informații nepublice referitoare la activitățile de urmărire penală desfășurate în cauză. De asemenea, el este acuzat că ar fi făcut declarații mincinoase în mod repetat și ar fi indus în eroare organele judiciare cu privire la împrejurări relevante pentru anchetă, în scopul împiedicării aflării adevărului.
Anchetatorii mai susțin că acesta ar fi sustras în mod repetat mijloace materiale de probă, constând în sume de bani și pachete de țigarete, pe care trebuia să le predea organelor de urmărire penală, urmărind să ascundă probe relevante și să împiedice desfășurarea corespunzătoare a anchetei.
O agentă de poliție de frontieră, sub control judiciar
Elena-Mădălina Căpățână, agent de poliție de frontieră în cadrul Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, este anchetată sub control judiciar pentru constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată.
Potrivit DNA, în perioada 25 februarie – 24 mai 2026, aceasta ar fi primit, în mod repetat, de la lucrători vamali și polițiști de frontieră din cadrul PTF Halmeu, pentru sine și pentru a remite altor funcționari, sume de bani provenite din infracțiunea de luare de mită, cunoscând că acestea erau oferite în schimbul efectuării formale a controalelor la frontieră și al neconstatării unor nereguli.