Percheziții noi în dosarul lui Călin Georgescu. Soția sa, Cristela, din nou la DIICOT

Noi percheziții informatice în dosarul lui Călin Georgescu

Procurorii DIICOT continuă, miercuri, perchezițiile informatice în dosarul de înșelăciune cu un prejudiciu total de peste 1,1 milioane de euro, în care este acuzat Călin Georgescu. Soția fostului candidat la Președinție, Cristela Georgescu, a ajuns din nou la sediul DIICOT, pentru a doua zi consecutiv. Și Călin Georgescu este așteptat să ia parte la percheziții.

Marți, Cristela Georgescu a petrecut mai bine de șapte ore în sediul instituției, de unde a declarat că a fost invitată în calitate de martor și că s-a efectuat o percheziție informatică. Aceasta a reclamat modul în care s-a desfășurat intervenția anchetatorilor, vorbind despre „modul brutal în care s-a intrat în casă”, despre „modul traumatizant și aproape inuman în care un copil nevinovat a fost păzit la pat”, dar și despre felul în care tatăl său ar fi fost tratat de anchetatori.

Totodată, ea a descris ca „umilitor și traumatizant” modul în care Călin Georgescu a fost încătușat și ridicat din trafic, susținând că acesta nu reprezenta un pericol. Cristela Georgescu a calificat dosarul drept „un dosar politic în cea mai pură formă a sa” și a afirmat că soțul ei este persecutat.

„Ne aflăm într-un stat care se pretinde democratic, un stat de drept. Cu toate acestea, asistăm la o persecuție politică și un dosar politic în cea mai pură formă a sa. Acuzațiile din dosar sunt nefondate și neadevărate. Până la ora actuală, nu am intrat în posesia dosarului, nu l-am putut studia integral. Informații confidențiale, care nu au voie conform legii să ajungă publice înainte de a ajunge în fața judecătorului, au apărut în presă înainte de a fi prezentate judecătorului. Acest lucru a dat naștere la interpretări și la corelații manipulatoare și false”, a declarat Cristela Georgescu.

Aceasta a mai susținut că prezumția de nevinovăție nu este respectată, invocând presiunea politică exercitată inclusiv de președintele României și de opoziție asupra judecătorilor, care ar contura imaginea unui om vinovat înainte de a fi judecat.

Marți, la DIICOT a fost adus și Călin Georgescu de la Arestul Central. Pe 29 septembrie, magistrații Curții de Apel București au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la Președinție, acuzat de înșelăciune în valoare de 1,1 milioane de euro, și a omului de afaceri Ionel Rusen.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii septembrie 2021, Georgescu, Rusen și un cetățean italian au constituit un grup infracțional organizat care a acționat coordonat sub autoritatea liderului, un cetățean român în vârstă de 64 de ani, în special pe teritoriul României, dar și al Marii Britanii, în scopul obținerii de foloase patrimoniale injuste. Liderul le-ar fi atribuit celorlalți doi membri roluri clare în cadrul mecanismului infracțional, prezentându-i drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate ce intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești.

Conform DIICOT, făptuitorii au acționat prin inducerea și menținerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate, având ca obiectiv obținerea garanțiilor bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective.

Probatoriul administrat până în prezent a arătat că, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate în București și în județul Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, membrii grupului infracțional organizat au indus în eroare o persoană vătămată că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 de euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție bancară, sub condiția depunerii unei garanții. Astfel, făptuitorii au determinat victima să transfere peste 1.000.000 de euro. Ulterior, sub pretextul că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 de euro, cu condiția depunerii unei garanții suplimentare, aceștia au determinat victima să transfere o nouă sumă, de 100.000 de euro.

Persoana vătămată a înregistrat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane de euro. Călin Georgescu mai este cercetat în alte două dosare penale, în ambele fiind trimis în judecată.