Bărbat cu cuțit amenință polițiștii în Capitală. Agenții au scos armele

Un bărbat a amenințat cu cuțitul polițiștii care încercau să îl oprească în Sectorul 6. A fost reținut pentru 24 de ore

Un bărbat suspectat că a intrat în curtea unei locuințe din Sectorul 6 al Capitalei și a furat mai multe bunuri i-a amenințat cu un cuțit pe polițiștii care încercau să îl oprească. Incidentul a avut loc joi, 1 octombrie, în jurul orei 10.00, potrivit informațiilor furnizate de Poliția Capitalei.

Polițiștii Secției 20 au fost sesizați printr-un apel la 112 că un bărbat ar fi sărit gardul unui imobil din Sectorul 6, în timp ce proprietarul se afla în locuință. La fața locului, oamenii legii au constatat că cele sesizate se confirmă și au stabilit că bărbatul ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea imobilului și ar fi sustras bunuri de pe terasa exterioară a locuinței.

După declanșarea verificărilor în zonă, polițiștii au observat la scurt timp un bărbat care corespundea semnalmentelor suspectului. În momentul în care au încercat să îl oprească, acesta a scos din buzunarul pantalonilor un cuțit, cu care i-a amenințat pe agenți, apropiindu-se de unul dintre ei și gesticulând în direcția sa cu obiectul tăietor-înțepător.

Agenții i-au cerut să renunțe la cuțit și să respecte indicațiile lor, însă bărbatul nu s-a conformat și a încercat să fugă. Polițiștii au pornit în urmărirea lui, iar suspectul a continuat să îi amenințe cu cuțitul. În aceste împrejurări, oamenii legii au scos armamentul din dotare, somându-l pe bărbat să abandoneze cuțitul și să respecte solicitările acestora.

Bărbatul a continuat să se comporte agresiv și nu s-a conformat somațiilor, însă agenții au profitat de un moment în care s-au putut apropia de el și au reușit să îl imobilizeze. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Suspectul a fost dus ulterior la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și administrarea probelor. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 fac cercetări pentru ultraj, sub forma amenințării, și au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost săvârșite faptele.