Fritz publică lista „avertizărilor”: „Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”

Dominic Fritz publică lista „avertizărilor” primite în contextul recuperării patrimoniului Timișoarei

Președintele USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a publicat o listă cu mai multe mesaje pe care susține că le-a primit de-a lungul anilor, în contextul demersurilor pentru recuperarea unor imobile din patrimoniul orașului. Anunțul a fost făcut duminică, pe Facebook.

Printre mesajele menționate de Fritz se numără: „Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”, „Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”, „Îi fac plângere penală lui Fritz”, „Care lege, tată?”, „Nu ești tu mare, sunt alții mai mari în București”.

Lista continuă cu „Casa e proprietate de vreo 15-20 de ani. În ăștia 15-20 de ani, nu s-a găsit nimeni să vină să-și ia casa? S-a dus domnul Fritz, domnul primar să ce …?”, dar și cu „Plătești totul, totul ce faci” și „Ăia dinaintea ta de ce n-au venit?”.

„Ați înțeles. E o scurtă retrospectivă a «avertizărilor» primite de-a lungul anilor. Ca să văd că fiecare mică bucată a patrimoniului Timișoarei e din nou al timișorenilor, a meritat”, a scris Fritz.

Edilul a dat ca exemplu vila de pe strada Loga 52, despre care afirmă că a fost pierdută ani la rând „în hățișul actelor false și al abuzurilor de după ’90”. Potrivit președintelui USR, în 2023, după mai multe demersuri, imobilul a fost readus în proprietatea statului. Persoanele care foloseau casa au refuzat însă să o părăsească, iar după noi procese, autoritățile au reușit în acest an să intre în imobil.

Fritz a precizat că vila va fi transformată în grădiniță pentru copiii din Timișoara. De asemenea, acesta a menționat că mai are trei zile până își va încheia mandatul de primar al Timișoarei.

Dominic Fritz urmează să își piardă funcția după adoptarea reformei ANI.