Mureșan: când vor fi depuse Programul de Guvernare și Lista miniștrilor

Mureșan anunță depunerea Programului de Guvernare și a listei de miniștri în Parlament

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat că va depune sâmbătă, în Parlament, Programul de Guvernare și lista de miniștri. Anunțul a fost făcut în cadrul unei intervenții live.

„Luni a fost publicat decretul de numire a mea în Monitorul Oficial, la 5 zile după aceea finalizăm Programul de guvernare, Lista de miniștri, le depun mâine la Parlament. Nu epuizez cele 10 zile, ne-am mișcat rapid, suntem pregătiți, noi, cele trei partide”, a afirmat Siegfried Mureșan.

Potrivit acestuia, audierile în comisiile de specialitate vor avea loc luni și marți. Votul în Plen legat de audieri ar urma să se desfășoare marți după-amiază sau, cel mai târziu, miercuri dimineață, în funcție de timpul disponibil.

Mureșan a precizat că a solicitat Parlamentului ca audierea fiecărui ministru să dureze cel puțin 60 de minute. „Audieri pe repede înainte de 30 de minute nu dau șansa ministrului să-și expună ideile și nu dau șansa nici parlamentarilor să audieze în mod corespunzător miniștri”, a declarat acesta.

Premierul desemnat a menționat că miniștrii pe care îi va propune vor fi „foarte bine pregătiți”, iar timpul acordat va reprezenta un minim necesar pentru ca aceștia să-și expună viziunea și pentru ca parlamentarii de la toate partidele, inclusiv din opoziție, să poată adresa întrebări.

Siegfried Mureșan a fost desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier în 17 septembrie, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni, după ce a obținut cel mai mare număr de voturi din partea partidelor. În prezent, Mureșan este susținut de PNL, USR și UDMR.