Ștefănuță despre Mureșan: vârf al generației, competent și respectat la PE

Nicu Ștefănuță, mesaj despre Siegfried Mureșan: „Un om foarte competent și respectat la Parlamentul European”

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a transmis un mesaj favorabil despre Siegfried Mureșan, în contextul desemnării acestuia pentru funcția de prim-ministru. Europarlamentarul independent a subliniat că, deși există diferențe politice importante între ei, îl consideră pe Mureșan un om competent și respectat.

„Îl cunosc pe domnul Mureșan de la 18 ani, a fost un vârf al generației mele. La Parlamentul European este un om foarte competent și respectat”, a scris Nicu Ștefănuță pe Facebook.

Ștefănuță, membru al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană, a precizat că se află în zone politice diferite față de Mureșan: „Nu suntem de acord pe multe teme politice, el este un om de dreapta. Dar putem mereu ajunge la un compromis”.

Acesta a adăugat că România ar avea de câștigat dacă ar avea de ales între astfel de oameni: „Nu ar fi rău ca România să aibă de ales dintre astfel de oameni. Și pe dreapta și pe stânga și în general am avea o politică mai bună. Și în politică omul sfințește locul, nu partidul, nu ideologia, ci omul pur și simplu și valorile sale.”

Mesaj despre viitorul premier și despre comentariile etnice

În aceeași postare, Nicu Ștefănuță a făcut o trimitere directă la modul în care ar trebui să acționeze viitorul șef al Guvernului. „Așa că un prim ministru inteligent s-ar întoarce mai ales spre oameni, sursa adevărată a puterii, nu doar partide cu șefii lor ciubucari”, a scris acesta.

El a adăugat că România „ar fi mai bine ca țară” dacă ar avea „mai mulți oameni de calitate la vârful, dar și baza partidelor”.

La finalul postării, Ștefănuță a răspuns și unor comentarii pe criterii etnice, fără a preciza exact la ce mesaje face referire. „Cât despre cei ce fac comentarii etnice, pentru ei nu am decât un comentariu: țara noastră nu e făcută doar din români verzi, ci din multe naționalități, maghiari, sași, romi, lipoveni, evrei, musulmani și mulți alții. Și ei au fix la fel același drept la respect ca orice Popescu”, a transmis europarlamentarul.

Mureșan are 10 zile pentru formarea Guvernului

Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, în urma consultărilor cu partidele parlamentare. Mureșan este susținut în demersul de formare a unui guvern de PNL, USR și UDMR, însă cele trei formațiuni nu dispun singure de o majoritate parlamentară.

Vineri, Mureșan a anunțat că începe redactarea programului de guvernare împreună cu experții celor trei partide.

Președintele Nicușor Dan a declarat că l-a ales pe Mureșan deoarece este candidatul care, în urma consultărilor, are în acest moment cele mai multe voturi în spate, recunoscând însă că nu există încă o majoritate parlamentară conturată. Șeful statului a anunțat că va semna decretul de desemnare sâmbătă, urmând ca acesta să fie publicat luni în Monitorul Oficial.