România susține tranziția către o prezență militară americană permanentă
Ministra interimară a Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat într-un interviu acordat BBC că România își dorește o tranziție de la prezența prin rotație a forțelor americane la o prezență militară permanentă pe teritoriul țării. Declarația a fost făcută în contextul evaluării realizate de Statele Unite privind desfășurarea de trupe în Europa.
„În prezent, discutăm în cadrul NATO și cu partenerul nostru strategic, SUA, despre viitorul prezenței militare ca factor de descurajare. România susține menținerea actualei prezențe și, eventual, extinderea acesteia, precum și tranziția de la o prezență prin rotație la una permanentă”, a declarat Oana Țoiu pentru BBC.
Ministra a subliniat importanța prezenței militare americane în România ca factor de descurajare în regiune.
Investiții pe termen lung la Baza Mihail Kogălniceanu
Oana Țoiu a menționat și investițiile de la baza militară Mihail Kogălniceanu, descriindu-le ca un angajament pe termen lung în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
„Un aspect foarte important pentru noi, de exemplu, este faptul că avem de multă vreme o prezență americană aici, în România. De asemenea, baza militară de la Kogălniceanu beneficiază de un plan de investiții pe termen lung, în valoare de aproximativ 4 miliarde de euro”, a afirmat șefa diplomației de la București.
Dialog privind pacea în Ucraina
În ceea ce privește războiul din Ucraina, Oana Țoiu a afirmat că România discută atât cu partenerii ucraineni, cât și cu oficialii americani despre următorii pași pentru obținerea păcii.
„Am discutat, desigur, cu partenerii noștri ucraineni și cu oficiali americani; suntem cu toții implicați într-un dialog la nivel european privind pașii următori și considerăm că este necesară o coordonare între noi toți, atât în privința sancțiunilor, cât și a negocierilor propriu-zise pentru pace. Am observat, de asemenea, semnale pozitive venind dinspre Ucraina”, a mai precizat ministra.