Percheziții în Arad la traficanții de droguri. Peste 40 de persoane, la audieri

Percheziții de amploare în Arad: peste 40 de persoane aduse la audieri într-un dosar de trafic de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad au desfășurat marți o amplă operațiune în județul Arad, vizând destructurarea unei rețele suspectate de trafic de droguri de mare risc și efectuarea ilegală de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive. În cadrul acțiunii au fost puse în aplicare 33 de mandate de percheziție domiciliară, în două dosare penale distincte.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie-septembrie 2026, peste 15 persoane, inclusiv minori, ar fi procurat, depozitat, deținut, transportat și vândut droguri de mare risc și produse psihoactive către consumatori din județul Arad. Printre substanțele menționate în anchetă se numără 4-CMC, 4-MMC și alfa-etilaminopentiofenona.

Una dintre persoanele vizate este suspectată că ar fi pus la dispoziție, cu știință, un imobil din municipiul Arad, unde, în timpul unor petreceri tematice, s-ar fi consumat substanțe stupefiante.

În cadrul operațiunii au fost emise peste 40 de mandate de aducere, persoanele vizate fiind conduse la sediul DIICOT Arad pentru audieri. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin și Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

La operațiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.