Băsescu: Alegerile anticipate, un scenariu fezabil care poate corecta erorile din 2024
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat vineri seara, într-o intervenție televizată, că organizarea alegerilor anticipate reprezintă un scenariu „fezabil” în contextul crizei politice actuale, afirmând că prin acest demers „putem îndrepta toate erorile de la alegerile catastrofale ale anului 2024”.
Întrebat dacă scenariul anticipatelor este unul realizabil, Băsescu a răspuns: „Categoric da. Până la urmă, dacă n-am făcut niciodată acest exercițiu democratic, nu trebuie să respingem, pentru că este în Constituție”.
Guvern interimar de peste patru luni
România se află într-o criză politică începând de la începutul lunii mai, când Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură. După căderea Executivului, președintele Nicușor Dan a demarat consultări pentru formarea unei noi majorități.
Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să obțină sprijinul necesar. Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă Guvernul propus de acesta nu a primit votul Parlamentului. Pe parcursul verii, președintele Nicușor Dan nu a mai făcut o nouă desemnare, argumentând că niciun nume nu poate strânge o majoritate.
Lideri politici favorabili scenariului anticipatelor
În ultima perioadă, mai mulți lideri politici au declarat public că scenariul organizării alegerilor anticipate nu poate fi evitat. Vineri, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat într-o conferință de presă că anticipatele reprezintă „una din variante” în contextul blocajului actual.
„Nu pot să le excluzi niciodată. Nu cred că e un scenariu care poate fi dat deoparte. E un scenariu care, din moment ce suntem în acest blocaj, e una din variante. Nu știu dacă e cel mai dorit scenariu, dar nici nu poate că la un moment dat nu poate fi evitat. Partidul Social Democrat este pregătit și pentru acest scenariu”, a declarat Sorin Grindeanu.
De asemenea, în prima parte a săptămânii, liderul USR, Dominic Fritz, a afirmat că organizarea de alegeri anticipate reprezintă singura soluție legitimă pentru deblocarea crizei politice actuale.